Rețineri în ancheta privind meciuri trucate și pariuri ilegale: patru suspecți, în custodia poliției

Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore în dosarul de înșelăciune legat de pariuri sportive și presupuse meciuri aranjate în Liga a III-a. Cazul a ieșit la iveală după o amplă operațiune desfășurată în șase județe și în Capitală, în cadrul căreia au avut loc 34 de percheziții.
CITEȘTE ȘI: Sindromul Biden la Cotroceni: Nicușor Dan, Președintele absenței și al rătăcirii permanente
Potrivit Mediafax, măsura reținerii a fost dispusă după administrarea probatoriului, iar suspecții urmează să fie prezentați procurorilor cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Percheziții în mai multe județe
Ancheta este coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, care a anunțat că descinderile au avut loc în Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.
Potrivit anchetatorilor, în ultimul sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, alături de apropiați ai acestuia, ar fi acționat coordonat pentru a influența rezultatele unor partide din Liga a III-a, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.
Ulterior, suspecții ar fi plasat pariuri, atât online, cât și în agenții stradale, mizând pe rezultate despre care știau că sunt prestabilite. Astfel, ar fi indus în eroare operatorii de pariuri, creând aparența unor jocuri desfășurate corect.
Clubul vizat: CS Păulești
Surse judiciare au indicat că ancheta vizează clubul CS Păulești din Liga a III-a. În ianuarie, conducerea clubului a renunțat la întreg lotul de jucători, după apariția informațiilor privind posibile meciuri aranjate.
Printre persoanele reținute s-ar afla finanțatorul clubului, un impresar și doi jucători. În total, 21 de persoane au fost duse la audieri.
Prejudiciu estimat la sute de mii de lei
Anchetatorii estimează că prin activitățile ilegale ar fi fost obținut un câștig de aproximativ 840.000 de lei. Operațiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri teritoriale de poliție, al luptătorilor pentru acțiuni speciale și al jandarmilor, dar și de suportul Departamentului de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor responsabilități penale ale tuturor persoanelor implicate.












