Scriu aceste rânduri înainte de cunoașterea rezultatetlor scrutinului parțial desfășurat duminică. Nu vreu să fac diagnoze, prognoze sau predicții, căci nu cred că ar fi de folos în contextul în care sondajele de opinie au remarcat dinamici neașteptate și care, luate comparativ, sunt deseori în divergență. Probabil că multe dintre aceste sondaje au fost încărcate subiectiv de comenzi politice, așa încât numai despre sondare științifică a opiniei publice nu poate fi vorba.

CITEȘTE ȘI: Clasamentul fericirii

Aș vrea să aduc în atenție în acest comentariu exitența unei tensiuni politice extreme care modelează viața politivă a comunităților noastre. Este vorba despre prăpastia dintre interesele partidelor, care luptă pentru supraviețuire politică, și interesele cetățenilor, care doresc să trăiască în comunități bine administrate. Se înțelege că lupta pentru supraviețuire a partidelor le face să treacă în plan secund preocuparea pentru o creștere a calității managementului localităților.

CITEȘTE ȘI: Pensia ca ideal de viață

Cred că, din păcate, chiar Bucureștiul este cel mai bun exemplu în această privință. Bătălia politică a adus pe scaunul de primar personaje politice care nu au făcut mai nimic, chiar dacă au vorbit mult sau au fost puternice politic. Abia în ultimii ani a început să se mai facă câte ceva pentru reolvarea eficientă a unor probleme ale întregului oraș, de la modernizarea rețelei de termofocare la îmbunătățirea transportului public cu mijloace de transport decente, ori de la scoaterea din noroi a unor străzi periferice la amenajarea unor spații verzi.  În rest, multe sinecuri pentru agenții de campanie, de la lipitorul de afișe la răspândacul de serviciu din cartier, precum și multe cheltuieli dubioase, cea mai semnificativă fiind schimbatul bordurilor cu fiecare mandat.

CITEȘTE ȘI:  Avem Catedrală!

Actuala campanie pentru alegererea primarului de București au trădat aceeași preocupare a partidelor pentru supraviețuire prin propunerea unui candidat propriu. Au apărut și mulți candidați de un procent, expresie a unor grupuri de interese care au vrut să semnalizeze astfel existența lor în spațiul politic. Ca și la alegerile prezidențiale, am avut și de această dată o alianță politică de oportunitate care a preferat, în locul unui candidat comun, cel puțin pe ultima sută de metri, să se fragmenteze, de parcă ar fi acționat după principiul „decât să câștige unul dintre noi, mai bine pierdem cu toții”. Mai rămânea doar ca și UDMR-ul să vină cu un candidat propriu.  Probabil că fiecare partid din alianța de conjunctură PSD-PNL-USD-UDMR s-a gândit la faptul că câștigarea Capitalei le poate consolida poziția în alianță, adică și-a privit partenerii de alianță ca adversari, ceea ce, inevitabil, subminează alianța ca atare. Altfel spus, bătălia s-a dat pentru supraviețuirea politică a partidelor, deschizând spre noi posibile configurații politice la guvernare.

Drept urmare, nu am avut nici un proiect politic care să țină seama de nevoile urgente ale Bucureștiului și ale cetățenolor săi. Este drept, camdidații care au avut un istoric al faptelor de sector, ca să zicem așa, le-au invocat, însă nu au urcat viguros la nivelul următor, cel al Bucureștiului ca întreg. Nu au fost propuse principii, doar câteva promisiuni cu iz de lozinci. Multe mesaje din campanie s-au pierdut în atmosfera politică generală, cum a fost criza apei potabile din unele localități, alimentând alte teorii conspiraționiste precare și de tot râsul-plânsul, așa că situaația la firul ierbii a fost tot timpul destul de diferită de ceea ce s-a discutat și s-a plănuit prin birouri. Pe scurd, agenda politică a partidelor și agenda cetățeanului sunt atât de diferite încât sunt sigur că prezența la vot va fi una scăzută, cauza fiind aceea că cetățenii nu se simt motivați să participe la un proces electoral care este departe de nevoile lor și se tot îndepărtează.

CITEȘTE ȘI: „Dansul dialectic” al Curții Constituționale

Așadar, indifent de cine a ieșit câștigător, problemele Bucureștiului sunt aceleași. Diversele prioritizări sunt opțiuni politice, însă mănunchiul marilor probleme nu mai poate fi amânat. Este nevoie de acțiuni urgente și profesioniste, încărcate cu forță politică și civică, una mai puternică decât diversele interese. De exemplu, preocuparea pentru salvarea patrimoniului urbanistic și pentru respirația orașului prin spații verzi ar trebui să învingă interesele imobiliare care sufocă orașul și îl apropie de starea de haos. Alt exemplu, este infrastructura pentru traficul auto, o altă problemă care se agravează de la an la an și pentru care nu au fost furnizate soluții.

Este clar, Bucureștiul trebuie regândit și reinventat, astfel încât să fie scos din mâinile politicienilor cu viziuni înguste limitate la interese de gașcă și redat cetățenilor săi.

Cine o va face?