Diverse statistici europene privind ocuparea forței de muncă, vârsta de pensionare și raportul numeric dintre cei angajați și pensionari m-au pus pe gânduri în privința României pentru că am văzut dezechilibre periculoase care pot duce la crize financiar-bugetare și sociale. Nu voi insista pe cifre, mi se pare mai important să sinteztizez și să atrag atenția asupra nevoii de a acționa pentru a evita consecințele nedorite. Starea actuală este departe de echilibru și ceea ce încă ne ține pe linia de plutire sunt împrumuturile pe care statul le face în serie pentru a avea bani cu ajutorul cărora să satisfacă diverse cheltuileli bugetare. Acum suntem în situația celui care își rostogolește cheltuielile spre viitor fără a avea însă certitudinea că atunci lucrurile se vor fi schimbat în bine.

CITEȘTE ȘI: Strocul reformei și ocârmuirea ei

Prima problnmă este dată de ponderea celor care muncesc din totalul populației apte de muncă. Deși rata șomajului nu este la proporții îngrijorătoare, fiind în luna septembrie puțin peste 3% la o populație activă ce depășește cu puțin opt milioane, trebuie să remarcăm că rata de ocupare a populației apte de muncă, în total undeva în jur de 12 milioane, pe intervalul de vârstă 20-64 de ani nu depășește 70%, iar rata de ocupare a tinerilor este cu mult mai mică. De aici rezultă un tablou sumbru privind ocuparea forței de muncă, cu tendința îngrijorătoare privind dezinteresul celor apți de muncă de a ocupa un loc de muncă. Mulți se mulțumesc cu venituri minimale sezoniere sau ocazionale, iar alții cu diverse forme de ajutoare de la stat sau de la alți membri ai familiei. De asemenea, alarmant este și faptul că tinerii care nu muncesc au o pondere din ce în ce mai mare, practic, ei nu învață să muncească, refuză diverse munci și ajung să creadă că viața poate fi trăită și fără a munci. Așa s-a ajuns ca pe fondul nevoii de forță de muncă să deschidem piața muncii spre imigranții interesați.

CITEȘTE ȘI:  Avem Catedrală!

A doua problemă o reprezintă numărul de ani pe care îi petrece muncind o persoană aptă de muncă și media vârstei la care persoanele apte de muncă se pensionează în România. Se pare că suntem populația care muncim cei mai puțin ani din întreaga Europă, undeva la o medie de puțin peste 32 de ani munciți de fiecare persoană, în timp ce în țările scandinave media anilor munciți trece binișor de 40 de ani. Dacă luăm în considerare vârsta la care cineva începe să muncească, hai să zicem că este vorba despre o persoană care face și facultatea, atunci ar fi vorba de vreo 23 de ani, la care, dacă adăugăm 32, obținem 55 de ani. Așadar, avem cei mai tineri pensionari din Europa. La această situație ne-au dus diverse decizii, poate unele dintre ele oarecum justificate, care au permis asigurarea unor asemenea condiții care permit renunțarea la un serviciu și ieșirea din rândul populaței active a persoanelor care sunt apte de muncă. Totuși, s-au tot făcut excepții și s-au tot dat privilegii privind pensionarea mai devreme, așa încât ar trebui revizuit acest sistem lipsit de echitate.

În fine, a treia porblemă privește raportul dintre numărul pensionarilor și numărul angajaților care plătesc contribuții la sistemul de pensii. Suntem în sistuația în care 10 salariați susțin 8 pensionari, dar raportul este diferit de la o regiune la alta, dacă luăm în calcul județele, atunci constăm că în 23 de județe din tară numărul pensionarilor îl depășește pe cel al salariaților. Pe total, deși numărul de salariați a crescut în ultimii ani,  urcând spre șase miloane, contribuțiile lor la fondul de pensii nu acoperă necesarul financiar pentru plata tuturor pensiilor, fijnd nevoie ca statul să se împrumute pentru a rezolva acest dezechilibru bugetar. Împrumuturile se fac pe piața financiară internațională sau de la populație contra unor dobânzio care cresc povara datoriei și măresc deficitul bugetar.

CITEȘTE ȘI: „Dansul dialectic” al Curții Constituționale

Pe scurt, ne aflăm într-o situație complet nesustenabilă și care nu poate dura la nesfârșit. Pe lângă deciziile de tip financiar care au început să fie luate, va fi nevoie nu doar de o modificare a cadrului legislativ, ci și de o schimbare de mentalitate, precum și de noi politici, mai echitabile. Altfel, ideea că pensia poate fi un ideal de viață se va consolida și va vicia profund mecanismele performanței societale. Vechiul banc cu Bulă în care acesta răspunde la școală că atunci când va fi mare vrea să se facă pensionar este mai actual ca oricând.