ActualitateExterne

Trump inflamează scena internațională: mesaj controversat despre blocarea totală a spațiului aerian din jurul Venezuelei

Președintele american Donald Trump a lansat sâmbătă un mesaj alarmant pe platforma sa, Truth Social, sugerând „luarea în considerare” a unei închideri totale a spațiului aerian deasupra și din jurul Venezuelei, potrivit informațiilor transmise în articolul sursa: Mediafax. Declarația, formulată în stilul caracteristic al liderului american, a vizat atât companiile aeriene și piloții, cât și traficanții de droguri sau „alte persoane care au treabă prin zonă”.

CITEȘTE ȘI: Anca Alexandrescu și războiul digital al manipulării: algoritmii și boții pun în pericol democrația românească

În mesajul publicat, Trump afirmă:
„Către toate companiile aeriene, piloți, traficanți de droguri și persoane, vă rugăm să luați în considerare închiderea în întregime a spațiului aerian de deasupra și din jurul Venezuelei. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme! — Președintele Donald J. Trump.”

Declarația vine într-un context tensionat, întrucât din luna august, Washingtonul și-a consolidat prezența militară în zona Caraibelor sub pretextul combaterii traficului de droguri. Cel mai mare portavion din lume a fost trimis în regiune, iar exercițiile militare americane desfășurate recent în Trinidad și Tobago — unde un contingent de pușcași marini a instalat infrastructură suplimentară de supraveghere — au ridicat numeroase semne de întrebare.

Premierul din Trinidad și Tobago a confirmat că militarii americani ajută la modernizarea aeroportului din Tobago, instalând echipamente de radar și supraveghere destinate detectării traficanților de droguri. Acest lucru a provocat neliniște în rândul localnicilor, care au cerut clarificări privind proiectele militare desfășurate pe teritoriul lor, dat fiind statutul tradițional neutru al insulei.

Tensiunile s-au amplificat și după ce nava militară americană USS Gravely a ajuns în Trinidad și Tobago, alimentând suspiciunile Venezuelei, care consideră mobilizarea SUA drept o amenințare directă. În regiune se discută tot mai des despre posibilitatea unei operațiuni americane care ar viza înlăturarea președintelui Nicolás Maduro și accesul la resursele petroliere ale țării.

Cooperarea militară dintre SUA și statele din zonă a generat reacții dure la Caracas, inclusiv anularea unor acorduri privind gazele. În plus, Grenada a confirmat că a primit solicitări americane pentru instalarea unui nou radar pe teritoriul său, ceea ce a alimentat percepția unei presiuni crescute asupra Venezuelei.

CITEȘTE ȘI:  Baladele lui Ludovic Orban nu au loc în Csárdásul UDMR: povestea celui mai rătăcit maghiar printre români

De la începutul toamnei, forțele americane au atacat peste 20 de nave suspectate de trafic de droguri în Marea Caraibelor și Pacificul de Est, operațiuni soldate cu cel puțin 83 de morți. Într-un discurs televizat de Ziua Recunoștinței, Trump a subliniat că SUA își extind intervențiile:
„Probabil ați observat că oamenii nu mai vor să livreze droguri pe mare — și vom începe să-i oprim și pe uscat.”

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button