Controverse la IȘJ Alba: șeful instituției, acuzat că a jignit elevii în ședință publică

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Alba, Cornel Sandu, este acuzat că i-ar fi numit „proști” pe elevii care nu răspund la întrebări, afirmație făcută în timpul unei ședințe a Consiliului Local Alba Iulia. Potrivit organizației PSD Alba, declarația ar fi complet inacceptabilă pentru un oficial care gestionează educația la nivel județean.
CITEȘTE ȘI: Anca Alexandrescu și războiul digital al manipulării: algoritmii și boții pun în pericol democrația românească
Reprezentanții PSD au transmis că afirmațiile lui Sandu sunt „jignitoare, îngrijorătoare și de neacceptat”. În mesajul publicat pe Facebook, aceștia redau declarația care a generat scandalul:
„Eu un copil nu-l întreb de zece ori același lucru. Văd că nu știe, spun că ești prost și gata.”
Social-democrații îi cer lui Cornel Sandu să își ceară scuze public elevilor și solicită Ministerului Educației să declanșeze o verificare de etică asupra comportamentului acestuia.
CITEȘTE ȘI: Baladele lui Ludovic Orban nu au loc în Csárdásul UDMR: povestea celui mai rătăcit maghiar printre români
PSD Alba îl invită și pe ministrul Educației, Daniel David, să se pronunțe, având în vedere că Sandu este coleg de partid cu acesta:
„Așteptăm cu real interes părerea domnului Daniel David, ministrul PNL al Educației (…) despre aceste afirmații jignitoare și îngrijorătoare făcute de un om care are în mâini soarta educației din județul Alba”, se arată în comunicat.
Sursa: Mediafax









