Am văzut că în ultima vreme mai mulți politicieni au început să vorbească despre redarea încrederii electoratului în clasa politică și s-au declarat preocupați de nivelul redus al acesteia în rândul cetățenilor. Nu știu dacă această schimbare de discurs va avea efecte și în comportamentele lor, ne-am învățat cu acest tip de distanță dintre vorbe și fapte, dar tema încrederii merită luată în serios într-o discuție despre forțele care asigură dinamica unei societăți.

CITEȘTE ȘI: Pensia ca ideal de viață

Este evident că încrederea este un factor care în anumite împrejurări poate avea un rol decisiv în stabilitatea socială. Deopotrivă, știm bine că încrederea poate determina atitudini și comportamente economice, de la decizia unui investitor de a rămâne sau de a pleca la preferințele publicului pentru o anumită marcă. S-au făcut multe sondaje ale încrederii în instituții sau persoanlități și circulă diverse clasamente, dar nu despre acestea vreau să vorbesc acum.

Dacă luăm în considerea intervalul ultimelor două decenii de după aderarea României la Uniunea Europeană,  atunci putem spune că creșterea economică a României a fost precedată de un capital de încredere și acesta s-a consolidat pe parcurs. Se știe că încrederea românilor în Uniunea Europeană este peste media Uniunii Europene, chiar și conform ultimelor sondaje din anul 2025, după ce Europa a fost lovită în ultimii ani post-pandemici de un val de euroscepticism și suveranism. Reacția a fost puternică, astfel încât, potrivit unui ultim Eurobarometru, încrederea în UE a atins un nivel record de 52%, iar în România, puțin mai mult, 56% dintre cetățeni declarând că au încredere în UE. De asemenea, peste 60% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul blocului comunitar.

CITEȘTE ȘI:  Avem Catedrală!

Ceea ce este interesant în cazul României este faptul că încrederea în instituțiile europene este mai mare decât cea în instituțiile naționale, în Parlament și în Guvern, ambele cu scoruri mici, de sub 50%, împărțind ultimele două locuri. Dintre instituțiile naționale, Armata este în top și destul de bine stă și Biserica. Las la o parte faptul că încrederea în guvern este redusă peste tot în Europa și  doar remarc tendința generală la nivel european de a avea o încredere redusă în politicieni.

Vreau să fac câteva observații asupra acestei distribuții a capitalului de încredere care au fost mai puțin vehiculate de analiștii de serviciu prin spațiul public. Încep prin a remarca faptul că proiectul unei Europe unite rămâne în vârful încrederii în ciuda unor tendințe contrare. Aș spune că de efectele integrării au beneficiat toți cetățenii europeni,  dar mai cu seamă cei din Est, acolo unde s-a recuperat din distanța economică a bunăstării și s-a accentuat convergența. Este suficient să compari realitățile economice și sociale de acum douăzeci de ani din România cu felul în care țara arată acum pentru a recunoaște, firește, dacă mintea nu îți este tulburată de diverse ispite politice, că s-au făcut progrese și au avut loc schimbări vizibile. Însăși pretențiile noastre de acum spun multe despre felul în care ni s-au schimbat standardele vieții bune.

CITEȘTE ȘI: „Dansul dialectic” al Curții Constituționale

Ei bine, acum vine problema, proiectul Uniunii Europene este unul politic, a fost o construcție politică, iar dacă începe să fie erodat de lipsa încrederii în politicienii paneuropeni se va ajunge ca el însuși să fie pus la îndoială și înlocuit cu diverse alte construcții, ceea ce deja se și întâmplă. Este o relație de dependență între proiectul european al bunăstării și susținerea lui politică, astfel încât el nu va mai putea să reziste dacă prioritățile politice devin altele. Desigur, este nevoie și de unele nuanțări, de un accent mai mare pe tradiție și identitate culturală, însă nu trebuie să ne gândim la o teză a înlocuirii proiectului european cu alte modele particulariste.

Politicienii noștri, cu un capital de încredere foarte mic, au la dispoziție capitalul de încredere mult mai mare al proiectului european. Din păcate, este îngrijorător faptul că nu știu să îl folosească și încep să creadă că altele ar fi mizele politice ale momentului. De fapt, este o situație pe care tot ei au generat-o prin propriile slăbiciuni, prin ambiguități voite și servituți asumate. Nu stând cu fundul în două luntri se câștigă încrederea.