În politică, atunci când nu mai ai identitate, îți împrumuți una. Iar unii dintre politicienii care astăzi se pregătesc să intre în cursa electorală nu mai vând idei, ci umbre. Lipsiți de viziune și coerență, recurg la un instrument mai simplu: copierea celor care, cândva, le-au fost rivali.

Cel mai recent exemplu vine din zona opoziției, unde Cătălin Drulă, președintele USR, a decis să-și lanseze candidatura cu ajutorul omului pe care, în urmă cu doar câțiva ani, îl critica dur – Nicușor Dan. De la acuzațiile că acesta ar fi „un lider depășit” și „un obstacol în modernizarea partidului”, Drulă a ajuns acum să-l invite să-i valideze imaginea de candidat serios.

CITEȘTE ȘI: Grigore Alexandru Ghica: inima frântă a unirii, o tragedie a viziunii într-o lume a intrigii

Transformarea e atât de bruscă încât nici măcar specialiștii în comunicare politică nu mai țin pasul. De la „Ceaușescu al USR” la „mentorul onest”, traseul lui Drulă e o mostră de incoerență strategică, un exemplu de cum o campanie electorală poate deveni o parodie de sine.

În loc să vină cu o viziune proprie pentru București sau cu un proiect autentic, Drulă pare să fi descoperit o metodă mai ușoară – shortcut-ul electoral: puțin din imaginea lui Nicușor Dan, o fotografie regizată cu aer de autenticitate, un slogan reciclat și o pizza într-un apartament modest pentru efectul de „om din popor”.

Afișele, sloganele, mesajele, chiar și culorile folosite par decupate din campaniile fostului primar USR. Doar că, între timp, „originalul” și-a consolidat poziția în politică, în timp ce „replica” încearcă să-și justifice existența printr-un parteneriat de conjunctură.

Rezultatul? O comedie electorală în care alegătorii se uită la două bannere aproape identice și se întreabă, pe bună dreptate: cine candidează, de fapt? Cătălin Drulă, Nicușor Dan sau o copie la indigo a amândurora?

Dinamica dintre cei doi simbolizează, de fapt, criza de identitate a unei părți din noul val politic românesc: lideri care se definesc prin opoziție, dar se reinventează prin imitație. Când nu mai ai forța ideilor proprii, cauți validare în trecut, chiar dacă acel trecut te-a contrazis. Este o formă de dependență politică – cea a imaginii împrumutate.

Iar alegătorii, obosiți de aceleași fețe reciclate în formule diferite, par să vadă tot mai clar contrastul dintre autenticitate și marketing politic. Într-o capitală sufocată de promisiuni neîmplinite, Bucureștiul are nevoie de soluții reale, nu de decoruri electorale. Până atunci, scena politică rămâne un spectacol al oglinzilor — uneori amuzant, alteori trist, dar mereu previzibil.