ActualitatePolitică

Alegeri pentru Primăria Capitalei: când ar putea fi chemați bucureștenii la urne

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că organizarea alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei este încă în discuție, iar data acestora depinde de o decizie politică a coaliției de guvernare. Potrivit acestuia, scrutinul ar putea avea loc fie până la sfârșitul lunii noiembrie 2025, fie ar putea fi amânat până în primăvara anului viitor.

CITEȘTE ȘI: Moldova votează: Europa sau Rusia? Adevărul înecat în oceanul dezinformării

„Există opinii diferite în cadrul coaliției, dar cel mai bine ar fi să ajungem la un consens. Desigur, Guvernul ar putea interveni cu o hotărâre pentru a stabili data, însă o decizie politică unitară este preferabilă pentru stabilitate”, a declarat Bolojan la Digi24.

Premierul a subliniat că un primar ales în mod democratic are mai multă autoritate și legitimitate decât un primar interimar, iar amânarea pe termen lung a alegerilor afectează performanța administrației locale.

CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?

„Cu cât se organizează alegerile mai repede, cu atât mai bine. Provizoratul nu oferă cadrul necesar pentru decizii curajoase și eficiente. Legea prevede anumite termene, dar realitatea practică ne arată că stabilitatea vine doar dintr-un mandat clar, acordat prin vot”, a adăugat șeful Guvernului.

În prezent, Capitala este condusă de un primar interimar, iar organizarea alegerilor este așteptată cu interes, într-un context politic în care bucureștenii cer soluții rapide pentru problemele orașului.

Sursa: Mediafax

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button