ActualitateSănătate

FOTO. Beneficiul studierii religiei în formarea și dezvoltarea personalității umane și a tinerei generații în școlile din Germania

În perioada 6-11 iulie , la Academia Mânăstirii Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Școlii de vară a profesorilor de religie, care a adunat 80 de profesori din întreaga țară, iar printre invitații prezenți în susținerea activităților si desfașurarea workshopurilor s-a numărat si profesoara Felicia Eingel din Germania, care predă religia in școlile publice de stat in Germania.

Domnia sa a ținut sa ne precizeze  importanța educației religioase într-o societate desacralizată și aflată într-o continuă schimbare. Fiind în același timp și profesor dar și psiholog, ea întelege cel mai bine schimbările profunde de ordin sufletesc și emoțional cu care copiii și adolescenții se confruntă în viața de zi cu zi. Și tot ea a ținut să precizeze faptul că  Educația religioasă ortodoxă în Germania reprezintă un caz particular din două  perspective și anume pe de o parte, ea se orientează după prescripțiile canonice și liturgice ale Bisericilor-mamă; pe de altă parte, este integrată juridic și curricular în sistemul  de învățământ german. Prezentarea susținută de Felicia Eingel analizează educația religioasă ortodoxă dintr-o perspectivă multipă cum ar fi cea psihologică, didactic-religioasă, liturgică și teologică. Ea face referire la stadiul actual al cercetării, precum și la curricula relevante ale Mitropoliei Grecești Ortodoxe din  Germania, Mitropoliei Ortodoxe Române și altor Biserici care dețin drept de predare în diverse landuri federale.

În cadrul orelor de curs, Felicia Eingel încearcă printr-o acuratețe aparte să le insulfe copiilor participanți la ora de religie dragostea față de Dumnezeu și întărirea conștiinței de sine ortodoxe într-o societate  pluralistă.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button