PROF. GHEORGHE BICHICEAN: Reflecție despre decădere și posibila renaștere
„Nu zidurile fac o țară, ci spiritul care o locuiește.”
Trăim vremuri în care tăcerea devine complicitate, iar nepăsarea o formă de trădare a speranței celor care au crezut, au suferit și au slujit această țară.
România este astăzi într-o stare de derută morală și dezagregare instituțională, iar cetățeanul de rând, omul simplu, corect și demn, este tot mai des disprețuit, împovărat și marginalizat.
- Despre rănirea lentă a unei națiuni
România a fost, de-a lungul secolului al XX-lea, victima unei succesiuni de traume istorice: războaie, dictaturi, comunism, tranziție coruptă, migrație masivă și, în ultimele decenii, un tip de colonizare economică și simbolică.
Nu ne-am revenit niciodată pe deplin din aceste răni pentru că nu am avut timp – și uneori nici voință – de vindecare colectivă.
După 1989, o oportunitate istorică de reconstrucție morală a fost ratată. Elitele autentice au fost marginalizate. În locul lor s-au impus figuri adaptate tranziției: fără rădăcini, fără valori, dar cu instinct politic de supraviețuire. Nu s-a făcut o reală ruptură cu sistemul vechi, ci mai degrabă o redistribuire a puterii către foști membri ai nomenclaturii și ai serviciilor, deghizați în „capitaliști” sau „reformatori”.
Am ajuns aici printr-o combinație de tranziție prost gestionată, lipsă de responsabilitate civică și politică și o capturare treptată a statului de către grupuri de interese.
- Casta politică și confiscarea interesului public
Astăzi, România pare condusă nu de oameni de stat, ci de administratorii unei caste politice, care guvernează pentru sine. Nu mai există doctrine, viziuni sau proiecte naționale, ci alianțe de conveniență și control. Când „dreapta” și „stânga” ajung să semene una cu alta, nu mai este vorba de consens, ci despre cartel.
De ce guvernează împreună partide cu doctrine opuse ?
Pentru că doctrinele sunt doar fațade. În realitate, multe dintre aceste partide nu mai au ideologii reale. Ele sunt doar vehicule de putere și interese, în care oportunismul domină. Când „dreapta” și „stânga” guvernează împreună fără un proiect național coerent, ci doar pentru a păstra accesul la resurse și funcții, vorbim despre o cartelizare a politicului, nu despre democrație.
Vedem partide cu doctrine opuse stând la aceeași masă, nu pentru binele țării, ci pentru păstrarea privilegiilor și accesului la resurse.
În locul unei clase politice responsabile, ne-am trezit cu o castă de privilegiați care guvernează prin compromisuri sterile și calcule meschine, ignorând orice interes național.
Și, în această realitate tristă, cetățenii sunt disprețuiți de către politicieni.
Pentru că statul nu mai este al cetățenilor, ci al unei oligarhii politico-economice, susținută de rețele de influență, de contracte publice, de manipulare și de tăcerea cumpărată a unor instituții-cheie.
Poporul este util doar la alegeri. În rest, este tratat cu aroganță și dispreț, pentru că nu mai există o conștiință autentică a slujirii binelui public. Deciziile care se iau la vârf nu mai au legătură cu nevoile reale ale cetățenilor. Se guvernează cu aroganță, nu cu înțelepciune; cu dispreț față de legea morală, nu cu respect pentru demnitatea umană.
Această clasă politică disprețuiește cetățeanul deoarece nu-l mai simte periculos. Lipsa unei culturi civice active, manipularea mediatică și fragmentarea societății au creat o masă tăcută, înspăimântată și obosită. De aceea, cetățeanul de rând este împovărat: el nu are voce, nu are pârghii, nu are forță.
Cetățenii de rând sunt împovărați, iar privilegiații sunt protejați. Pentru că sistemul este construit să funcționeze în favoarea celor privilegiați.
Fiscul este aspru cu cei mici și blând cu marii evazioniști.
Justiția este rapidă cu oamenii simpli și ezitantă cu demnitarii.
Legile sunt făcute nu ca să regleze corect societatea, ci ca să permită excepții pentru elite. Este un fenomen tipic regimurilor corupte.
- Despre ideea de colonie
Este o întrebare grea și adesea manipulată. Din punct de vedere economic, România a pierdut mari părți din suveranitate: industriile cheie au fost vândute, capitalul este preponderent străin, iar deciziile mari se iau adesea în afara țării, sau cu acceptul unor centre de putere externe.
Nu suntem colonie în sens juridic, dar economic și simbolic România se comportă ca o țară fără proiect propriu, fără suveranitate reală, fără capacitate de decizie autentică. Cei care ar trebui să apere interesele României par adesea mai preocupați să fie pe placul centrelor de putere externe decât să asculte glasul propriului popor.
Din punct de vedere politic și cultural, nu suntem colonie în sens clasic, dar suntem profund dependenți și supuși influențelor externe.
Se distrug sau se înstrăinează industrii, pământuri, resurse.
Educația este sacrificată pe altarul ideologiei sau al improvizației.
Cultura națională este adesea tratată ca un balast.
Credința este exploatată electoral.
Iar cei care ridică vocea sunt etichetați, marginalizați sau reduși la tăcere.
România nu este, în sens clasic, o colonie. Nu are trupe de ocupație pe teritoriul ei, nu este condusă formal de o altă țară. Dar în sens economic și decizional, este pierdută.
Multinaționalele controlează sectoare strategice.
Instituțiile europene dictează politici interne.
Banca Națională și alte autorități par uneori mai conectate la Bruxelles sau Washington decât la București.
Și asta se întâmplă nu pentru că „ne-au cucerit”, ci pentru că noi am cedat – de multe ori cu complicitate internă – pământul, simbolurile și resursele.
- România este rătăcită, dar nu pierdută
Refacerea nu se face printr-o revoluție bruscă, ci prin lucrarea tăcută și constantă a conștiinței:
- În școli, prin educație adevărată, nu propagandă.
- În biserici, prin demnitate morală, nu alianțe cu politicul.
- În spațiul civic, prin comunități unite, nu individualism.
- În masonerie (culpabilizată de a fi în serviciul unei oculte mondiale), prin regăsirea misiunii sacre, nu doar ritualuri goale
- În mass-media, prin adevăr și curaj, nu prin mercenariat.
Această regenerare nu poate veni de la cei care controlează astăzi puterea. Ea poate veni doar de jos în sus, din partea oamenilor care nu și-au vândut sufletul și nu și-au pierdut speranța.
Deznădejdea este firească, dar nu trebuie să înlocuiască responsabilitatea. Încă mai există oameni care gândesc limpede, care luptă, care scriu, care educă, care slujesc binele țării. Poate că regenerarea nu va veni de sus, ci din cercuri mici, curate, care păstrează vie conștiința națională și morală.
România nu este moartă. E adormită, poate sedată, poate înșelată. Dar în inimile celor care încă își pun întrebări, care nu acceptă umilința ca normă, care caută adevărul și dreptatea, România încă respiră.
România trăiește prin oamenii care nu au abdicat de la valorile lor.
Prin profesorii care educă în tăcere.
Prin medicii care slujesc, nu profită.
Prin militarii care încă poartă în suflet onoarea.
Prin scriitorii care mai au curajul să spună adevărul.
Prin muncitorii care nu cer favoruri, ci doar respect.
Prin actorii care nu mimează, ci rostesc realitatea.
Prin cei care nu au uitat că a fi român înseamnă a iubi, a construi și a spera.
Întotdeauna este timp pentru a nu mai fi acceptată umilința ca normalitate, ca să nu mai privim cu indiferență abuzul și impostura și, poate cel mai important, să nu ne resemnăm cu ideea că „nu se mai poate face nimic”.
Se poate, începând cu fiecare conștiință trezită, cu fiecare gest de onoare, cu fiecare cuvânt rostit în apărarea demnității umane.
România nu are nevoie de mesia, ci de oameni verticali, care să țină în echilibru această țară rănită.
România este rănită, dar nu este pierdută. Iar vindecarea nu poate veni de la cei care au rănit-o !
Pentru adevăr, pentru demnitate, pentru cei care vin după noi !
