Rețeaua de familie a candidatului suveranist
George Simion, candidatul AUR aflat în cursa finală pentru președinția României, și-a construit o imagine publică pe baza unui discurs ferm împotriva „sistemului”, promițând eliminarea „paraziților bugetari” și o selecție meritocratică în funcții publice.
În realitate, biografia personală și legăturile de familie ale liderului suveranist ridică întrebări serioase despre coerența mesajului său.
De-a lungul carierei sale politice, Simion a promovat rude apropiate în funcții de demnitate publică sau în structuri de partid, în contradicție cu principiile de merit și reformă pe care le susține în spațiul public. Unchiul său, George Badiu, fost polițist pensionat la 50 de ani, a fost ales de două ori deputat AUR și a deținut funcții importante în Camera Deputaților, beneficiind atât de pensie specială, cât și de indemnizația de parlamentar.
Sora lui, Elena Avrigeanu, este judecătoare la Curtea de Apel București, iar soțul acesteia, Ioan Silviu Avrigeanu, angajat într-o companie cu contracte consistente cu statul, a fost desemnat de AUR ca membru în birouri electorale la mai multe scrutinuri. Avrigeanu a înființat și o firmă imobiliară, finanțată prin împrumuturi din familie, dar fără activitate economică relevantă în primii ani de funcționare.
Nașul de cununie al lui Simion, Petru Negrea, a fost ales deputat AUR în 2024, în timp ce o altă apropiată – Gianina Șerban – este deja la al doilea mandat și a devenit nașa de botez a fiului lui George Simion. Șerban deține în prezent o funcție de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
https://monitorulzilei.ro/2025/05/09/poveste-cu-talc-la-penitenciarul-jilava/
Aceste exemple sugerează conturarea unei rețele de influență, unde apartenența familială sau apropierea personală de liderul AUR par să fi contat mai mult decât criteriile de competență. Deși George Simion afirmă că luptă împotriva privilegiilor și promovării pe bază de relații, structura internă a partidului său și numirile promovate în jurul său spun o altă poveste.
Această discrepanță între retorică și practică ridică întrebări legitime despre autenticitatea reformelor promise și despre riscurile înlocuirii unei forme de clientelism politic cu alta, de inspirație familială. Alegătorii vor avea de ales între discursul combativ al suveranismului și realitatea unei structuri în care meritocrația pare, în multe cazuri, doar un slogan electoral.
