Ciprian Demeter: Anatomia eșecului politic: alegeri prezidențiale 2025 – PSD, PNL și inabilitatea cronică de a asculta vocea poporului
O primăvară a trezirii, un prezent al deziluziei
În 2025, România se află într-un punct critic, după încheierea primului tur al alegerilor prezidențiale care ar putea redefini viitorul națiunii. Mai mult decât un eveniment electoral, aceste alegeri reprezintă o oglindă crudă a unei societăți profund divizate și a unei clase politice care, în mare parte, a eșuat în a răspunde nevoilor și aspirațiilor poporului. Încă din toamna anului precedent, ecourile nemulțumirii au răsunat puternic, un mesaj clar fiind transmis: reforma, schimbarea și înnoirea sunt imperative categorice.
PSD și PNL, coloanele vertebrale ale scenei politice românești de peste trei decenii, nu au fost doar incapabile să ofere o viziune coerentă și o guvernare eficientă, ci au devenit sinonime cu nepotismul, corupția și incompetența. Aceste partide, însetate de putere și concentrate pe îmbogățirea personală și a cercurilor restrânse, au demonstrat în mod repetat că interesele lor primează asupra binelui comun. Mai mult, comportamentul multor membri a atins culmile cinismului, ajungând să-și saboteze chiar și propriul candidat, doar pentru a menține status quo-ul și a-și proteja privilegiile. Exemplele abundă, de la blocarea reformelor esențiale până la perpetuarea unui sistem clientelar care sufocă economia și descurajează inițiativa privată.
Oportunitatea unică de a demonstra maturitate politică și de a răspunde cu promptitudine cerințelor electoratului a fost, din păcate, irosită. Demisia lui Marcel Ciolacu ar fi fost nu doar un gest de onoare, ci și o recunoaștere a faptului că partidul are nevoie de o transformare profundă pentru a recâștiga încrederea cetățenilor. În loc să permită ca un suflu nou să pătrundă în structurile de conducere, Ciolacu a preferat să se agațe de putere, demonstrând o aroganță tipică politicienilor români, care par să uite că funcțiile pe care le ocupă sunt, de fapt, un serviciu public, nu un drept inalienabil.
Această decizie a avut consecințe grave asupra imaginii PSD, care a continuat să fie perceput ca un partid încremenit în trecut, incapabil să se adapteze la noilor realități și să răspundă nevoilor societății. Refuzul lui Marcel Ciolacu de a demisiona a fost interpretat ca o dovadă de lipsă de respect față de electorat și ca o confirmare a faptului că interesele personale primează în fața binelui comun. Mai mult, această atitudine a avut un impact negativ asupra întregii clase politice românești, care a fost percepută ca fiind coruptă, ineficientă și deconectată de realitate. Refuzul de a se sacrifica pentru binele partidului reprezintă o dovadă a lipsei de leadership și a incapacității de a pune interesele țării mai presus de cele personale.
Astfel, în loc să devină un simbol al schimbării și al reformei, PSD a rămas captiv în trecut, condamnându-se la o marginalizare treptată și pierzând, pe zi ce trece, încrederea unui electorat care aspiră la o guvernare transparentă, eficientă și responsabilă.
Cătălin Predoiu, o altă figură emblematică a vechii gărzi politice, a reușit să atingă noi culmi ale ridicolului prin declarațiile sale publice. Afirmația sa, „unitate în popor” nu este doar o gafă de exprimare, ci și o dovadă a deconectării totale de realitatea cotidiană. Cătălin Predoiu, un veritabil agramat al politicii românești, pare să conducă Ministerul de Interne cu aceeași eficiență cu care o muscă fără cap zboară haotic prin aer. Sprijinit de o aripă de Bogdan Despescu (în traducere, vitamina D), de cealaltă aripă de Raed Arafat (vitamina A) și împins din spate de o consilieră al cărei nume nu merită pomenit, Cătălin Predoiu întruchipează perfect mediocritatea și lipsa de viziune care caracterizează o mare parte a clasei politice românești.
Această comparație cu „musca fără cap” nu este doar o figură de stil, ci o metaforă crudă a modului în care este condus un minister cheie, cu decizii incoerente și lipsa unei viziuni strategice. Sprijinul unor figuri controversate accentuează impresia de incompetență și de lipsă de transparență, iar influența anonimă subliniază opacitatea deciziilor.
Așadar, ascensiunea unui lider competent și integru în Ministerul de Interne nu este doar o necesitate administrativă, ci o garanție pentru credibilitatea clasei politice actuale. În lipsa unei schimbări reale, societatea românească riscă să se complacă într-un ciclu vicios al eșecurilor și al lipsei de perspective.
Deviza „la vremuri noi, tot noi” pare să fie mantra care ghidează politica românească, o rețetă sigură pentru stagnare și perpetuarea unui sistem corupt. Elita politică se teme de schimbare nu pentru că ar fi dificilă, ci pentru că ar expune toate abuzurile și ilegalitățile comise de-a lungul timpului. Frica de a pierde puterea este dublată de teama de a fi trași la răspundere pentru faptele lor, ceea ce explică de ce preferă să mențină în funcții personaje lipsite de viziune și competență, dar loiale sistemului, în detrimentul aducerii unor lideri capabili să scoată țara din marasm.
Alegerile prezidențiale din 2025 reprezintă o oportunitate rară de a schimba această traiectorie negativă. Românii au șansa de a alege un președinte care să reprezinte cu adevărat interesele țării, un lider care să aibă curajul și viziunea de a reforma clasa politică, de a lupta împotriva corupției și de a construi o Românie prosperă și demnă.
Însă, mai mult decât un simplu vot, este nevoie de implicare activă și de o vigilență constantă. Cetățenii trebuie să ceară socoteală aleșilor, să participe la dezbateri publice, să monitorizeze activitatea guvernamentală și să denunțe orice abuz sau ilegalitate, căci schimbarea nu vine de la sine, ci prin efortul colectiv și prin determinarea de a construi un viitor mai bun.
În acest context, este crucial să respingem populismul și extremismul, forțe politice care se hrănesc cu frustrări și nemulțumiri și care promovează ura, intoleranța și xenofobia. Avem nevoie de lideri care să unească, nu să dezbine, care să construiască, nu să distrugă, care să ofere soluții concrete, nu promisiuni deșarte.
România are nevoie de o viziune coerentă și de o strategie pe termen lung pentru a se dezvolta economic, pentru a se integra deplin în Uniunea Europeană și pentru a-și consolida poziția pe scena internațională, iar aceasta nu poate veni de la lideri corupți, incompetenți sau obsedați de putere, ci de la oameni integri, competenți și dedicați binelui public.
Alegerile prezidențiale din 2025 reprezintă mai mult decât un simplu eveniment electoral; ele sunt un moment de răscruce pentru România. Este momentul ca românii să-și facă auzită vocea și să aleagă un viitor mai bun pentru ei și pentru generațiile care vor urma.
Mihai Eminescu, observa cu o luciditate profetică, faptul că societatea românească se confruntă cu o problemă structurală adâncă: „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.” Această realitate tristă este mai actuală ca niciodată, evidențiind modul în care politica românească a fost deturnată de la scopul său inițial, acela de a servi interesul public, transformându-se într-o sursă de îmbogățire ilicită pentru o minoritate privilegiată.
Ciprian Demeter
