CulturăLocaleTimp liber

”Tradiții și Flori de Sărbători”, sărbătoarea primăverii în inima Bucureștiului

În perioada 12 – 21 aprilie 2025, Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), intrarea Charles de Gaulle, devine gazda unui eveniment cu totul special, Tradiții și Flori de Sărbători, un festival dedicat întregii familii, care celebrează frumusețea sărbătorilor de Florii și de Paște prin cultură, artă și voie bună.

Deschis zilnic între orele 10:00 – 21:00, evenimentul aduce în prim-plan bogăția tradițiilor autohtone și meșteșugul românesc autentic. Vizitatorii vor putea descoperi creațiile a numeroși meșteșugari veniți din toate colțurile țării, dar și lucrările inedite ale unor creatori urbani contemporani. De asemenea, producătorii locali vor încânta publicul cu produse tradiționale, de la bunătăți culinare, până la obiecte lucrate manual, perfecte pentru daruri de Florii și de Paște. Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu meșteșugarii, să afle poveștile din spatele fiecărui obiect și să descopere tehnici tradiționale transmise din generație în generație.

Pe lângă târgul de artă populară și produse locale, evenimentul propune o varietate de activități pentru toate vârstele: ateliere de creație și reciclare, spectacole de teatru pentru copii, momente de animație stradală, recitaluri instrumentale și muzică ambientală care vor completa atmosfera festivă. Copiii vor fi implicați activ în activități creative, dezvoltându-și imaginația și sensibilitatea artistică într-un cadru prietenos și educativ. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de decoruri tematice, aranjamente florale spectaculoase și colțuri foto ideale pentru amintiri de neuitat. În fiecare zi vor avea loc momente artistice speciale, menite să aducă zâmbete și emoție tuturor celor prezenți.

Tradiții și Flori de Sărbători devine astfel un punct de întâlnire al comunității, în care bucuria, creativitatea și tradiția prind viață într-un mod autentic și vibrant.

Tradiții și Flori de Sărbători este o adevărată experiență culturală și recreativă, care reunește trecutul și prezentul, orașul și satul, marii și micii artiști, locul ideal pentru o plimbare în familie, pentru redescoperirea valorilor tradiționale și pentru a intra în spiritul sărbătorilor de primăvară.

Intrarea este liberă, astfel că acest eveniment reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece momente de bucurie și inspirație în mijlocul naturii, în cel mai mare parc al Capitalei.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button