„Spor de femeie” acordat și bărbaților din conducerea unei companii de stat

București, România – Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat joi, la Antena3 CNN, că a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), o companie aflată în subordinea ministerului, după ce a descoperit practici controversate legate de sistemul de recompensare a conducerii. Printre aceste practici se numără acordarea unui „spor de femeie” membrilor Consiliului de Administrație, inclusiv bărbaților, cu condiția ca în board să existe cel puțin o femeie.
Ministrul Ivan a dezvăluit că a aflat de existența SAPE abia săptămâna trecută și a fost uimit să descopere indicatorii de performanță pe baza cărora angajații din conducere încasează sporuri. Acești indicatori includeau, printre altele, ca angajații să participe la cursuri de formare profesională pe parcursul anului și, cel mai surprinzător, prezența unei femei în board-ul de conducere al companiei. „Sporul de femeie” aducea un plus de 10% la indemnizație.
„Eram săptămâna trecută la birou, la final de program, pe la opt seara, și semnam mapa și am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte. Și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație, dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și pot să demonstreze asta, și dacă e o femeie în bordul de conducere al companiei și automat ei o să-și încaseze sumele aferente, nu știu care e exact indemnizația, dar câteva mii bune de lei pe lună”, a declarat ministrul Ivan.
Misiunea SAPE și nemulțumirile ministrului
Ministrul Ivan a explicat că rolul principal al SAPE este de a gestiona un fond de aproximativ 100 de milioane de euro destinat investițiilor în sectorul energetic, fond ce poate fi utilizat în parteneriat cu băncile pentru proiecte majore de energie. Cu toate acestea, el s-a declarat profund nemulțumit de modul în care funcționează actuala companie.
„E o companie care am descoperit-o și eu acum, când am ajuns acolo. Ideea principală a acelei companii este una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată, cred că mai lasă de dorit. Concret, v-am spus și înainte de emisiune, cum văd eu lucrurile la acea companie, e un lucru foarte simplu, gestionează un fond de aproximativ 100 milioane de euro pentru investiții în energie, care pot să fie folosiți mai departe pentru a investi punctual împreună cu băncile în proiecte foarte mari de energie”, a precizat ministrul.
În consecință, Corpul de Control a fost trimis la SAPE pentru a investiga activitatea companiei și capacitatea managerială a conducerii, cu scopul de a obține un raport oficial detaliat.









