Social

Fiica fostului deputat PSD, rechemată de la consulatul New York

Tamila Andreea Cristescu, fiica fostului deputat PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, a fost rechemată din funcția de agent consular la New York și înlăturată din Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ministra de Externe, Oana Țoiu (USR), a declarat că decizia nu a fost influențată de legăturile de rudenie sau afilierea politică a familiei, ci de existența mai multor petiții și reclamații la adresa sa în cadrul ministerului.

Radu Cristescu, tatăl Tamilei Andreea Cristescu, este cunoscut pentru pozițiile sale anti-Uniunea Europeană și pentru susținerea unei linii suveraniste în cadrul PSD.

Ministra Țoiu a subliniat, într-o intervenție la Digi24, că trimiterea la post în străinătate se face prin concurs și cu prioritate de către personalul angajat al ministerului. „De la momentul detașării dumneaei și până la momentul în care am încetat această detașare au existat mai multe oportunități pentru a putea da concurs pentru postul respectiv. Deci dacă exista o intenție serioasă de a urmări acea cale de carieră, a existat și posibilitatea de a aplica la concurs”, a explicat Oana Țoiu.

Ministra a cerut o evaluare rapidă și propuneri concrete de reformă în MAE, bazate pe criterii de competență și profesionalism. În prezent, sunt analizate toate detașările din cadrul ministerului.

Întrebată dacă au fost identificate și alte cazuri „suspecte” similare cu cel al Tamilei Andreea Cristescu – care, la doar 23 de ani în 2022, a fost angajată consilier în cadrul unei direcții din Sectorul 4, iar după o lună a fost detașată la MAE și trimisă la Consulatul de la New York, fără experiență diplomatică – ministra Țoiu a confirmat că există mai multe situații de acest gen

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button