BOLT. Informare în legătură cu informațiile apărute joi în spațiul public

Bolt reiterează că este o platformă digitală ce intermediază exclusiv între pasageri și operatorii de transport, subliniind că operatorii, care sunt profesioniști independenți, sunt responsabili pentru respectarea reglementărilor naționale și fiscale, iar Bolt nu are atribuții de control fiscal, dar colaborează transparent cu autoritățile, oferindu-le toate informațiile solicitate pentru asigurarea unui mediu fiscal corect:
”Informare în legătură cu informațiile apărute joi în spațiul public, legate de
perchezițiile efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti
în Capitală şi judeţele Ilfov, Arad şi Cluj.
Pe această cale, Bolt readuce în atenția presei că este o platformă digitală care are strict un
rol de intermediar între pasageri și operatorii de transport.
Platforma digitală este deschisă tuturor operatorilor de transport, în număr de ordinul miilor în
România, care se pot înregistra în aplicație doar după ce fac dovada deținerii tuturor
autorizațiilor care să le permită furnizarea serviciilor de transport alternativ.
Operatorii de transport, în calitate de profesioniști independenți, au obligația de a respecta toate
reglementările naționale în vigoare, inclusiv cele fiscale. Controalele fiscale ale operatorilor din
platformă nu intră în atribuțiile Bolt care nu este un organ de control, ci o companie de
tehnologie. În relația cu autoritățile Bolt este complet transparent, colaborând și furnizând toate
informațiile solicitate de acestea la orice moment.
De altfel, platformele precum Bolt au facilitat un nivel de transparență mai ridicat în piață,
oferind autorităților instrumente pentru verificări amănunțite în vederea asigurării unui mediu
fiscal corect, conform cererilor acestora.
Ce face Bolt? Misiunea companiei este de a face orașe pentru oameni, nu pentru mașini, cu
ajutorul tehnologiei. De aceea compania dezvoltă mereu funcționalități în aplicație pentru a oferi
un serviciu de calitate atât pasagerilor, cât și șoferilor parteneri. Printre acestea se numără:
introducerea categoriilor Women for Women sau Assist, butoanele „Contacte de încredere” și
„Asistență de urgență”, respectiv o echipă dedicată siguranței, disponibilă 24/7.”









