Alina Mungiu-Pippidi: „O guvernare comună are nevoie de principii comune” – șapte adevăruri fundamentale pentru România
Deși „rațiunea a câștigat”, victoria în alegeri fiind obținută la o diferență de doar 3-4 procente, România are nevoie de o serie de principii fundamentale agreate pentru o guvernare eficientă și responsabilă. Aceasta este opinia profesoarei de științe politice Alina Mungiu-Pippidi, publicată astăzi de HotNews.ro. Ea subliniază că, pentru a nu pierde „pacea după ce am câștigat războiul”, este esențial ca viitoarea guvernare să enunțe clar adevărurile de bază ale programului său, creând astfel un „contract cu populația” bazat pe realitate, nu pe iluzii.
Mungiu-Pippidi propune un minim de șapte puncte esențiale care trebuie abordate înainte de orice program de guvernare:
1. Un buget echilibrat este imperativ: România se împrumută lunar pentru a acoperi cheltuieli curente precum pensii și salarii, statul cheltuind anual cu o treime mai mult decât încasează. Acest deficit structural, spre deosebire de cel al altor state, nu provine din investiții majore, ci din cheltuieli de bază neacoperite. Este necesar un consens politic pentru a schimba fundamental obiceiurile bugetare.
2. Creșterea încasărilor și raționalizarea cheltuielilor: Atât Consiliul Fiscal, BNR, cât și FMI au subliniat că România are încasări insuficiente și cheltuieli printre cele mai mici din Europa. Chiar și cu reduceri semnificative, este nevoie de mai mulți bani. De exemplu, obligația de a crește cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB, asumată în discuțiile cu oficialii americani, va acoperi rapid eventualele venituri suplimentare obținute prin reforme fiscale, cum ar fi introducerea a două trepte de impozitare pe venit (10% pentru venituri mici, 20% pentru ceilalți), care ar aduce doar 1% din PIB. Un plan unic de investiții pe șapte ani, care să combine fonduri europene și naționale, este considerat vital pentru a asigura productivitatea cheltuielilor.
3. Sprijin popular pentru cheltuielile de apărare: Este crucială o comunicare transparentă către cetățeni privind necesitatea creșterii cheltuielilor cu apărarea, în contextul riscului ca SUA să își reducă implicarea. Este nevoie de o discuție deschisă despre costuri, planuri de investiții (ex: adăposturi antiaeriene) și o mai bună educare patriotică, fără a se recurge la un limbaj belicos.
4. Renunțarea la fiscalitatea bazată pe excepții: Sistemul fiscal actual, cu numeroase excepții în sectoare precum construcții sau IT, duce la o subfinanțare a serviciilor publice, cum ar fi sănătatea, la care contribuie doar o treime din români. Principiul universalității trebuie să primeze, iar eliminarea treptată a acestor excepții necesită un „contract” cu sindicatele și patronatele, posibil chiar printr-un referendum, pentru a asigura înțelegerea și acceptarea publică.
5. Universalitatea nu înseamnă egalitate – redistribuire echilibrată: Având resurse inegale, contribuțiile la buget trebuie să fie diferite. Nu se poate pune toată povara fiscală pe salariați. Orașele mari și proprietarii imobiliari contribuie prea puțin, iar impozitele pe dividende sunt scăzute. Este necesară o dezbatere despre creșterea impozitelor pe proprietate și venit, cu o redistribuire care să diminueze decalajele dintre „România zonelor fără șanse și România europeană”.
6. Transparență sporită în cheltuielile publice: Cetățenii nu au informații clare despre cheltuielile statului, inclusiv cele legate de Ucraina, de serviciile secrete sau de licitațiile publice. O mai bună transparență este indispensabilă pentru a convinge publicul să accepte noi impozite. „Nu poți cere bani noi de la oameni fără să arăți exact unde și la cine merg cei vechi”, subliniază profesoara.
7. Clarificarea poziției României în relație cu războiul: Impunerea unui singur punct de vedere „belicos” în legătură cu războiul din Ucraina a generat temeri și a împins o parte a populației spre discursuri alternative. Mungiu-Pippidi cere o raționalizare a discursului public și o poziționare a României ca parte a soluției, nu a problemei. Ea sugerează o abordare mai temperată privind aderarea Ucrainei la NATO și alte „aberații”, pentru a nu îngreuna viitoarele negocieri.
În încheiere, Alina Mungiu-Pippidi subliniază importanța de a alege între a deveni o țară similară cu Grecia, care a ajuns în faliment din cauza cheltuielilor excesive, sau cu Irlanda, care prin investiții în educație și tehnologie a devenit un „tigru al Europei”. Această alegere, consideră ea, trebuie asumată de o largă majoritate.
