ActualitateAncheteȘtiri

George Simion și „unionismul” de la Moscova. Cum liderul AUR este înconjurat de personaje cu istoric pro-Kremlin

Sub tricolorul românesc se ascunde o agendă periculoasă. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, se prezintă ca apărătorul națiunii, dar în realitate este înconjurat de oameni care, prin fapte și voturi, au servit interesele Federației Ruse în Republica Moldova. Iar discursul său din 2024–2025 se suprapune izbitor peste narațiunile Kremlinului despre Ucraina, NATO și UE.

Oameni din anturajul Moscovei

Un nume-cheie din jurul lui George Simion este Vlad Cubreacov, fost deputat în Republica Moldova și unul dintre cei mai controversați politicieni de la Chișinău. Deși s-a prezentat ca unionist, Cubreacov a fost implicat direct în susținerea regimului comunist pro-rus al lui Vladimir Voronin, oferind, alături de PPCD, voturile necesare realegerii acestuia în 2005.

Mai grav, în 2002, Cubreacov a fost implicat într-un episod de dispariție suspectă, care – potrivit unor anchete și surse din mediile de securitate – ar fi fost o înscenare realizată cu ajutorul serviciilor transnistrene, în scop propagandistic. Dosarul a fost clasat, dar suspiciunile persistă.

De la Chișinău la București: Cubreacov în Parlamentul României

În 2020, Cubreacov devine consilier parlamentar al fracțiunii AUR în Parlamentul României, ocupând o funcție-cheie în redactarea și articularea pozițiilor identitare, religioase și geopolitice ale partidului. Practic, același om care a ajutat Rusia să mențină controlul în Moldova ajunge să influențeze un partid parlamentar în România.

În noul său rol, Cubreacov a regăsit o platformă de difuzare a vechilor sale narațiuni: ortodoxism politizat, „neutralism geopolitic”, euroscepticism și un discurs periculos de convergent cu cel promovat de propaganda rusă.

Pentru meritele sale din parlamentul României,

în prezent a fost avansat și conduce Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, afiliat AUR. Think-tank-ul său militează pentru „suveranism ortodox”, „neutralitate geopolitică” şi reînvierea identităţii „româno-ruse” – o paletă de mesaje identice cu liniile strategice ale propagandei Kremlinului. Practic, „meritele” lui Cubreacov în popularizarea acestei retorici i-au adus ridicarea (nu ridicarea imunităţii, ci ridicarea în funcţii) din postura de inculpat cronic la cea de ideolog-şef al unei platforme concepute să exporte naraţiuni ruseşti sub masca unionismului conservator.

Iurie Roșca – promotorul ideologiei lui Dughin

Fost coleg al lui Cubreacov și lider PPCD, Iurie Roșca a devenit între timp promotor deschis al ideologiei eurasianiste a lui Aleksandr Dughin, ideologul expansionismului rus. Roșca participă la evenimentele organizate de Dughin, îl traduce, îl susține și îl promovează ca alternativă la modelul euroatlantic.

Discurs comun, de la pandemie la Ucraina

Cei trei – Roșca, Cubreacov și George Simion – au adoptat aceleași narațiuni conspiraționiste în timpul pandemiei, atacând vaccinurile, autoritățile sanitare și orice formă de cooperare internațională. După 2022, discursul lor s-a aliniat flagrant cu narativa rusă privind Ucraina: „război provocat de NATO”, „România nu trebuie să se implice”, „neutralitate suverană”.

Persona non grata în Republica Moldova

Această apropiere ideologică și acțiunile repetate ale lui George Simion au determinat autoritățile din Republica Moldova să ia măsuri. Simion a fost declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova, fiind acuzat de activități destabilizatoare, colaborări cu persoane controversate și implicare în acțiuni cu impact negativ asupra securității naționale.

Este o sancțiune extrem de rar aplicată unui lider politic român – și totuși ignorată aproape complet în spațiul public din România.

Un candidat prezidențial cu rețea anti-NATO?

George Simion candidează acum la președinția României. Dar în jurul lui se află oameni care au blocat reformele europene în Moldova, au colaborat cu structuri pro-ruse și au răspândit ideologia eurasianistă. Nu sunt simple coincidențe – este o rețea de influență mascată în patriotism.

Concluzie: Tricolorul ca paravan pentru interesele Kremlinului. Moscova nu mai are nevoie de tancuri, a infiltrat consilieri.

Sub pretextul dragostei de neam și țară, liderul AUR și rețeaua sa cultivă o ideologie care slăbește statul român, izolează România de partenerii strategici și favorizează, direct sau indirect, obiectivele geopolitice ale Moscovei.

George Simion nu este doar un candidat populist. Este, prin anturaj, discurs și consecvență ideologică, expresia unui nou tip de pericol: unionismul fabricat la Moscova.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button