VIDEO. Fum negru la Vatican: prima zi a conclavului s-a încheiat fără alegerea unui nou Papă

Prima zi a conclavului s-a încheiat miercuri fără alegerea unui nou Suveran Pontif, semnalul fiind dat de fumul negru care s-a ridicat deasupra Capelei Sixtine. Acesta indică faptul că niciunul dintre cardinali nu a obținut majoritatea de două treimi necesară.
Cei 133 de cardinali electori ai Bisericii Catolice s-au reunit în Capela Sixtină pentru a începe procesul de alegere a noului Papă, într-o ceremonie solemnă și încărcată de simbolism, transmisă de agenția Reuters.
Înainte de începerea deliberărilor, cardinalii au depus jurământul de păstrare a secretului absolut privind procesul electoral, sub fresca impresionantă „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo. După jurământ, a avut loc primul tur de scrutin, însă, așa cum era de așteptat, nu a rezultat nicio alegere.
Este rar ca un Papă să fie ales în prima zi a conclavului – tradiția arată că procesul poate dura mai multe zile, cu până la patru tururi de vot în fiecare zi, până când un cardinal obține sprijinul necesar pentru a deveni cel de-al 267-lea Suveran Pontif.
Procesiunea solemnă de intrare în capelă a fost deschisă cu „Litania sfinților”, o rugăciune cântată în latină, prin care cardinalii au cerut mijlocirea sfinților în luarea unei decizii fundamentale pentru viitorul Bisericii Catolice.









