Statele UE trebuie să-și sporească cheltuielile de apărare

Noul cancelar german, Friedrich Merz, a declarat miercuri la Paris că toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să-și crească bugetele pentru apărare pentru a acoperi lacunele existente și pentru a asigura un sprijin militar susținut Ucrainei în războiul cu Rusia. Acesta a subliniat că doar prin acest efort colectiv UE își va putea consolida capabilitățile și va putea sprijini eficient Kievul.
Merz a recunoscut, totodată, că implicarea politică și militară a SUA rămâne esențială, afirmând că Uniunea Europeană nu poate înlocui complet rolul american în sprijinirea Ucrainei și în eforturile pentru pace.
El a evitat să promită garanții de securitate din partea Germaniei pentru Ucraina, motivând că acestea ar putea fi discutate abia după un eventual acord de pace. „Sper că după acest weekend va exista o șansă pentru un armistițiu și pentru negocieri de pace”, a spus Merz.
Vizita în Franța este prima deplasare externă a noului cancelar după învestirea sa tensionată, în urma unei a doua runde de vot în Bundestag. El va continua turneul european la Varșovia, pentru a repara relațiile cu Polonia, și la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu oficiali NATO și liderii instituțiilor europene. La Paris, Merz a subliniat necesitatea unei Uniuni Europene mai unite și progresiste.








