ActualitateLocale

București schimbă complet regulile reciclării: Colectarea deșeurilor va fi făcută pe 7 fracții până în 2033

Bucureștenii vor trebui să se adapteze unui nou sistem de gestionare a deșeurilor, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat un regulament care introduce colectarea separată pe șapte fracții și extinde rețeaua de insule ecologice digitalizate. Măsurile urmăresc creșterea gradului de reciclare și alinierea Capitalei la legislația națională și europeană.

Potrivit informațiilor publicate de Primăria Municipiului București, noul regulament privind serviciul de salubrizare introduce obligația colectării separate a resturilor alimentare și a altor categorii de deșeuri care până acum ajungeau, în mare parte, în aceeași pubelă.

Pe lângă cele patru fracții deja cunoscute – hârtie și carton, plastic și metal, sticlă și deșeuri reziduale – vor fi introduse încă trei categorii distincte: deșeuri textile, biodegradabile și deșeuri periculoase provenite din gospodării.

Insulele ecologice și Centrele de Aport Voluntar devin principalele puncte de colectare

Conform regulamentului publicat de PMB, mobilierul uzat, saltelele, aparatele electrice și electronice scoase din uz, precum și uleiul alimentar folosit vor putea fi predate în Centrele de Aport Voluntar sau în noile insule ecologice digitalizate, care vor fi extinse treptat în toate sectoarele Capitalei.

Fiecare sector va putea adapta sistemul în funcție de infrastructura existentă, însă obiectivul final este implementarea unui sistem unitar de colectare selectivă.

„Plătești pentru cât arunci”, noul principiu de calcul al tarifelor

O altă schimbare importantă vizează modul în care vor fi stabilite taxele de salubrizare. Potrivit prevederilor adoptate, autoritățile vor aplica principiul „Plătești pentru cât arunci”, astfel încât costurile să reflecte cantitatea și modul în care sunt colectate deșeurile.

În același timp, operatorii de salubrizare vor trebui să respecte indicatori de performanță mai stricți, iar nerespectarea obligațiilor poate atrage sancțiuni financiare.

Mai multe operațiuni de salubrizare pe timp de noapte

Strategia aprobată prevede ca aproximativ 30% din activitățile de colectare și curățenie să fie desfășurate pe timpul nopții, pentru reducerea impactului asupra traficului.

Totodată, utilajele de măturat și spălat carosabilul nu vor mai putea circula pe arterele intens circulate în intervalele orare de vârf, iar autoritățile locale vor organiza lunar acțiuni ample de salubrizare în toate sectoarele orașului.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button