TITI SULTAN: Atribuțiile Președintelui României în raporturile cu autoritatea judecătorească

Având în vedere că în cadrul Autorității judecătorești sunt trei categorii de instituții, voi face o analiză a raporturilor Președintele României cu această Autoritate, din perspectiva celor trei categorii de instituții: cu instanțele judecătorești, cu Ministerul Public și cu Consiliul Superior al Magistraturii.

CITEȘTE ȘI: Atributii presedintelui Romaniei în raporturile cu justitia

a) RAPORTURILE CU INSTANȚELE JUDECĂTOREȘTI se concretizează în două mari atribuții pe care Președintele României le are: numirea judecătorilor inamovibili și acordarea grațierii individuale. Numirea judecătorilor inamovibili se face în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Președintele, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă judecătorii, cu excepția celor stagiari. Prin efectul numirii, judecătorii devin inamovibili. Tot în temeiul acelorași legi, Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă în/din funcțiile de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Tot în privința justitiei, conform Legii nr. 58/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România și Eurojust, Președintele României, la propunerea ministrului justiției,numește și revocă magistratul de legătură și pe asistentul acestuia la Eurojust. Decretele Președintelui României nu se contrasemnează. Acordarea grațierii individuale ,, este un apanaj tradițional al Președintelui, care nu are obligația să-și motiveze măsura luată, astfel că orice explicație ar da, inclusiv aceea că nu a fost convins de justețea pedepselor aplicate, nu-i poate fi reproșată ( Avizul Curții Constituționale nr.1 din 5 aprilie 2007 ). Grațierea individuală, așa cum este ea reglementată în dreptul nostru, este un act intuitu personae atât cu privire la emitent, fiind vorba de o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cât și cu privire la beneficiar, identitatea și situația personală a acesteia fiind un element hotărâtor în emiterea decretului de grațiere individuală. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a făcut diferența între grațierea individuală și cea colectivă,stabilind că ,, Grațierea este o măsură de clemență care constă în iertarea unui condamnat de executarea în tot sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai ușoară. Din punct de vedere al persoanelor cărora li se aplică, grațierea este individuală, caz în care se acordă de Președintele României, conform art.94 lit.d) din Constituție, și colectivă, caz în care se acordă prin lege organică, de către Parlament, conform prevederilor constituționale ale art. 72 alin.3 lit.g). Pe lângă deosebirea de emitent, o altă diferență esențială între cele două forme ale grațierii este rațiunea pentru care acestea sunt acordate. Dacă în cazul grațierii individuale Președintele României are în vedere, cel mai adesea, rațiuni umanitare, izvorâte din circumstanțe deosebite în care se găsește condamnatul sau în care a săvârșit fapta, în cazul grațierii colective preponderente sunt rațiunile de realizare a unei politici penale și sociale față de o anumită categorie de condamnați, pentru infracțiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat și care au dat dovezi temeinice de îndreptare, oferindu-le acestora posibilitatea de a beneficia de clemența legiuitorului. Pe lângă aceste considerente sociale, grațierea colectivă are în vedere adesea și reducerea numărului de persoane condamnate care vor rămâne în continuare în penitenciare, precum și diminuarea supraaglomerarii unităților din sistemul penitenciar. Așa fiind, grațierea colectivă creează, printr-un act normativ cu aplicabilitate generală, premisa îndreptării comportamentului social al unei întregi categorii de condamnați. Legea de grațiere este impersonală, spre deosebire de Decretul Președintelui României, care se aplică uneia sau mai multor persoane individualizate. Sfera de aplicare a legii de grațiere se face prin stabilirea unor criterii obiective, care se pot referi la natura infracțiunilor săvârșite, durata pedepselor, existența stării de recidivă sau la situația personală a condamnaților, spre exemplu, la conduita și vârstă acestora sau la starea lor de sănătate. Cu toate că stabilirea acestor criterii este atributul exclusiv al legiuitorului, actul normativ de grațiere trebuie să respecte prevederile constituționale și principiile de drept valabile ” ( Decizia Curții Constituționale nr.89/ 2003).

CITEȘTE ȘI: Angajarea răspunderii Guvernului

b) RAPORTURILE PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI CU MINISTERUL PUBLIC au în vedere numirea procurorilor în temeiul Legii nr.303 /2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Președintele, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă procurorii, cu excepția celor stagiari. Prin efectul numirii, numai judecatorii devin inamovibili, ,, Procurorii nu sunt inamovibili, fiindcă inamovibilitatea nu decurge din actul de numire, ci din norma constituțională. Or, legiuitorul constituant a stabilit prin art.125 din legea fundamentală că sunt inamovibili numai judecătorii, iar nu și procurorii ” ( Decizia Curții Constituționale nr.130/1998 ).
Tot în temeiul acelorași legi, Președintele României, la propunerea ministrului justiției și cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă în/din funcțiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

c) RAPORTURILE PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI CU CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII privesc numirile și revocările judecătorilor și procurorilor, cu excepția celor stagiari, precum și numirile sau revocările pe/din funcțiile de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sau ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.133 alin.6 din Constituție, Președintele României prezidează lucrările Consiliului Suprem al Magistraturii la care participă.