TITI SULTAN: Atribuțiile Președintelui României în raporturile cu justiția
Pornind de la considerentul că Președintele ales NICUSOR DAN a declarat în repetate rânduri că o prioritate fundamentală a mandatului sau o constituie câștigarea increderii românilor în actul de justiție, am considerat că sunt absolut necesare unele clarificări în legătură cu sfera de competențe pe care șeful statului le deține în concordanță cu dispozițiile constituționale si legale în materie.
Prin urmare, avându-se în vedere că in cadrul Autorității judecătorești sunt trei categorii de instituții, voi analiza raportările Președintelui României cu această Autoritate, din perspectiva celor trei categorii de instituții. Astfel, voi aborda atribuțiile Președintelui României în raporturile cu: instanțele judecătorești, cu Ministerul Public și cu Consiliul Superior al Magistraturii.
a) Raporturile cu instanțele judecătorești se concretizează în două mari atribuții pe care Președintele României le are: numirea judecătorilor inamovibili și acordarea grațierii individuale.
Numirea judecătorilor inamovibili se face în temeiul Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Președintele, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă judecătorii, cu excepția celor stagiari. Prin efectul numirii, judecătorii devin inamovibili, adică nu pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare fără acordul exclusiv al acestora.
Tot în temeiul acelorași legi, Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă în/din funcțiile de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Tot în privința justitiei, potrivit dispozițiilor Legii nr.58/2006 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre Romania și Eurojust, Președintele României, la propunerea ministrului justiției, numește pe o perioadă de 3 ani și revocă magistratul de legătură și pe asistentul acestuia la Eurojust. Decretele Președintelui nu se contrasemnează.
https://monitorulzilei.ro/2025/05/05/titi-sultan-schimbare-de-orientare-geopolitica-in-romania-de-ce-nu-poate-fi-calin-georgescu-prim-ministru/
Abordarea grațierii individuale,, rste un apanaj tradițional al Președintelui României, care nu are obligația să-și motiveze măsura luată , astfel că orice explicație ar da, inclusiv aceea că nu a fost convins de justețea pedepselor aplicate, nu-i poate fi reproșată „(Avizul Curții Constituționale nr.1/2007). Grațierea individuală, așa cum este ea reglementată în dreptul nostru, este un act intuitu personae, atat cu privire la emitent, fiind vorba despre o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cât și cu privire la beneficiar, identitatea și situația personală a acesteia fiind un element hotărâtor în emiterea decretului de grațiere individuală.
b) Raporturile cu Ministerul Public au în vedere numirea procurorilor în temeiul Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Președintele, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă procurorii, cu excepția celor stagiari. Prin efectul numirii, numai judecatorii devin inamovibili, procurorii nu sunt inamovibili, fiindcă inamovibilitatea nu decurge din actul de numire, ci din norma constituțională. Or, legiuitorul constituant a stabilit prin art.125 din legea fundamentală că sunt inamovibili numai judecătorii, iar nu și procurorii. Tot în temeiul acelorași legi, Președintele României, la propunerea ministrului justiției și cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, numește și revocă în/din funcțiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
c) Raporturile cu Consiliul Superior al Magistraturii privesc numirile și revocările judecatorilor și procurorilor, cu excepția celor stagiari, precum și numirile sau revocările pe/din funcțiile de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sau ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, conform art.133 alin.6 din Constituție, Președintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că ,, raporturile care se stabilesc intre ministrul justiției și Președinte României în legătură cu exercitarea puterii publice, respectiv a atribuțiilor și competențelor conferite de art.94 lit c) și art.132 alin.1 din Constituție, reprezintă, în mod evident, raporturi de drept constituțional pur. Dacă în cazul numirii în funcția de conducere ministrul justiției deține o marjă largă de apreciere , iar Președintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul justiției are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, și, în aceste condiții, Președintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propuneri, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă conditiile legii, caz în care procedura încetează. Desigur, niciun text constituțional nu se opune că intre cele două autorități publice să existe consultări în temeiul art.1 alin.5 și art.80 alin.2 teza a II-a din Constituție, însă, avand în vedere că întreaga procedură se desfășoară în condițiile în care competența discreționară /marja de apreciere a ministrului justiției- ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii- este minimă, competența discreționară /marja de apreciere a Președintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel. Prin urmare, Președintele României are doar o competență legală în cadrul acestei proceduri, limitată la verificarea condițiilor de legalitate a proceduri. În caz contrar, si anume în situația în care unei competențe discreționare minime, aparținând chiar Autorității publice care joacă un rol central în cadrul procedurii de revocare din funcția de conducere a procurorilor, i s-ar opune o competență discreționară largă/minimă a unei alte autorități publice, bazată pe ideea de conlucrare și consultare permanentă, ar însemna o alterare a Autorității ministrului justiției și o modificare, pe cale legală, a unei prevederi constituționale exprese, in sensul că, in realitate, procurorii și-ar desfășura activitatea sub autoritatea Președintelui României „(Decizia Curții Constituționale a României nr.358/2018).
