Cuplu surprins pe acoperișul unui bloc din Oradea. Poliția a deschis un dosar penal

Un cuplu a fost surprins, luni seară, pe acoperișul unui bloc de pe strada Sovata din Oradea, în timp ce întreținea relații sexuale în spațiul public. Imobilul se află în apropierea unui loc de joacă pentru copii, iar zona era aglomerată în momentul incidentului.
Un martor a apelat numărul 112 și a alertat poliția. Când echipajele au ajuns la adresa indicată, cele două persoane nu mai erau în zonă.
Potrivit imaginilor transmise publicației Bihoreanul, persoanele au fost vizibile de la nivelul străzii, iar în apropierea blocului se aflau mai mulți copii și adulți.
Poliția Bihor a confirmat că sesizarea a fost primită în 14 septembrie, la ora 18:35. „Pe acoperișul unui imobil de pe strada Sovata din municipiul Oradea, două persoane ar fi săvârșit acte de natură sexuală, în spațiul public. La sosirea polițiștilor la fața locului, cele două persoane nu mai erau prezente în zonă”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
În urma sesizării, polițiștii au deschis un dosar penal. Cercetările sunt efectuate de Poliția Municipiului Oradea, sub supravegherea unui procuror, iar anchetatorii încearcă să identifice cele două persoane și să stabilească exact împrejurările în care s-a produs incidentul.
„Cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanelor în cauză și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat reprezentantul Poliției Bihor.
Sursa foto: Bihoreanul









