Papa Leon al XIV-lea cere iertare pentru rolul Bisericii în sclavie

Papa Leon al XIV-lea a recunoscut oficial implicarea istorică a Bisericii Catolice în legitimarea sclaviei și a cerut „sincer iertare” pentru întârzierea cu care instituția religioasă a condamnat acest fenomen. Declarația apare în enciclica „Magnifica Humanitas”, primul document major publicat de noul suveran pontif.
În text, liderul Bisericii Catolice admite că Sfântul Scaun a intervenit de-a lungul secolelor pentru a reglementa și chiar legitima forme de supunere și înrobire a populațiilor considerate „necredincioase”, la solicitarea unor conducători politici ai vremii.
„Nu putem nega sau minimaliza întârzierea cu care Biserica și societatea au condamnat flagelul sclaviei”, afirmă Papa Leon al XIV-lea, care descrie această moștenire drept „o rană în memoria creștină”.
Pontiful subliniază că Biserica a tolerat mult timp sclavia înainte de a ajunge la o condamnare clară și universală a acesteia. În numele instituției pe care o conduce, acesta și-a exprimat regretul pentru suferințele și umilințele provocate milioanelor de oameni de-a lungul istoriei.
Enciclica abordează și probleme contemporane, inclusiv impactul inteligenței artificiale și noile forme de exploatare umană generate de economia digitală. Papa avertizează că tehnologia poate crea „noi forme de sclavie”, dacă nu este însoțită de reguli etice și protecție pentru demnitatea umană.
Deși și alți papi au condamnat sclavia în trecut, inclusiv Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale în Senegal din 1992, aceasta este prima dată când un suveran pontif cere explicit iertare pentru rolul direct jucat de instituția Bisericii în legitimarea sclaviei.
Papa Leon al XIV-lea amintește și faptul că abia în secolul al XIX-lea Biserica Catolică a formulat o condamnare oficială și universală a sclaviei, în timpul pontificatului lui Leon al XIII-lea.
Surse:








