Condamnare definitivă pentru Dani Mocanu: instanța supremă respinge ultima cale de atac

Dani Mocanu rămâne cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia este definitivă, iar informațiile au fost relatate de agerpres.
CITEȘTE ȘI: Cuceritorul lumilor uitate: Mircea Eliade și bătălia pentru sens în inima omului modern
Cei doi au încercat să anuleze condamnarea primită anterior pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, însă instanța a considerat demersul nefondat. Sentința inițială fusese pronunțată în noiembrie 2025 de Curtea de Apel Brașov, care a stabilit 4 ani de închisoare pentru Dani Mocanu și 7 ani pentru fratele său, Ionuț Nando Mocanu.
Dosarul are la bază un incident violent petrecut în august 2022, într-o benzinărie din Pitești, unde cei doi ar fi agresat un bărbat folosind o rangă. După pronunțarea condamnării, aceștia au părăsit țara și au fost identificați ulterior în Italia.
CITEȘTE ȘI: Singur printre eternități: Marin Sorescu, geniul care a zâmbit în fața absurdului
Autoritățile române au inițiat procedurile de extrădare, iar instanța supremă italiană a decis definitiv predarea lor către România la începutul lunii martie, pentru executarea pedepselor.









