Dosarul Mario Iorgulescu se întoarce la Curtea de Apel: ÎCCJ admite recursul Parchetului

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri să admită recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, în dosarul în care este inculpat Mario Iorgulescu. Mediafax
CITEȘTE ȘI: Singur printre eternități: Marin Sorescu, geniul care a zâmbit în fața absurdului
Potrivit minutei pronunțate de Completul nr. 6 AP, instanța supremă a casat parțial decizia penală nr. 949/A din 12 iunie 2025 a Curții de Apel București – Secția I penală, exclusiv în ceea ce privește încetarea procesului penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal. Anterior, instanța de apel constatase intervenirea prescripției răspunderii penale pentru această faptă.
ÎCCJ a stabilit ca rejudecarea să vizeze doar individualizarea pedepsei pentru infracțiunea menționată, în limitele apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat. Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate au fost menținute, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia instanței supreme este definitivă.
Hotărârea vine după ce procurorii au contestat soluția din iunie 2025 a Curții de Apel București, care a dispus încetarea procesului penal pentru fapta prevăzută de art. 336 Cod penal, apreciind că a intervenit prescripția. Acea soluție a dus la reducerea pedepsei cu aproximativ opt luni.
Mario Iorgulescu fusese condamnat inițial la 13 ani și opt luni de închisoare. Ulterior, după anularea condamnării pentru omor de către instanța supremă, pedeapsa a fost redusă, rămânând cu opt ani de executat. Până în prezent, acesta nu a executat nicio zi de închisoare.
Cazul are la bază accidentul produs în 2019, când Mario Iorgulescu a plecat de la o petrecere, s-a urcat la volan fiind sub influența alcoolului și a drogurilor și a intrat cu viteză într-un alt autoturism. Șoferul celuilalt vehicul a murit pe loc. După accident, Iorgulescu a fost tratat în străinătate și nu s-a mai întors în țară.









