Mark Rutte despre „miracolul României”: de la Ceausescu la NATO și UE

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a oferit declarații surprinzătoare despre transformarea României și despre evoluția Alianței Nord-Atlantice în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri organizate la Parlamentul European, la evenimentul Renew Europe Global Europe Forum 2026.
Europarlamentarul Dan Barna l-a provocat pe Rutte cu două întrebări: dacă există riscul ca NATO să se „dezintegreze” fără angajamentul direct al trupelor Statelor Unite și dacă Rutte ar putea fi ultimul secretar general al Alianței.
Rutte a răspuns că nu are planuri de a părăsi funcția în viitorul apropiat, dar că nu știe cât va dura mandatul său, deoarece numirea sa depinde de unanimitatea statelor membre. El a subliniat importanța cooperării în cadrul NATO și sprijinul pentru eforturile colective de securitate.
A profitat de ocazie pentru a evidenția dramatica transformare istorică a României: „M-am născut în 1967 și am crescut cu ideea că Nicolae Ceaușescu va conduce România pentru totdeauna. Iar acum România este membră a Uniunii Europene și a NATO. Acestea sunt unele dintre marile evenimente ale istoriei – să nu uităm prin ce am trecut împreună și cât de important este.”
Șeful NATO a mai reafirmat că Alianța rămâne solidă și puternică, evidențiind deciziile luate la Summitul NATO de la Haga, care, potrivit acestuia, au consolidat capacitatea colectivă de apărare și au echilibrat eforturile de cheltuieli pentru securitate între Europa și Statele Unite.









