TITI SULTAN: Păreri despre politică și politicieni – istorie și actualitate

Politicienii constituie această categorie de persoane care au ca instrument de lucru vorbirea și discursul; deci sunt ori pot fi oratori, motiv pentru care este necesar să-și însușească preceptele artei oratorice. Politicianul sau omul politic este, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române:

CITEȘTE ȘI: Atributii presedintelui Romaniei în raporturile cu justitia

–  ,,persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii”;

– în sens peiorativ, este ,,persoana care face din politică un mijloc abil și demagogic de realizare a intereselor personale”.

Termenul POLITICĂ, la rândul său,  are semnificațiile:

– ,,Știința și arta de a guverna un stat”;

– ,,forma de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective”;

– ,,tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate, ideologia care reflectă această activitate”;

– ,,Știința și practica de guvernare a unui stat, care include relațiile si manifestările între diverse categorii sociale, între partide politice și între națiunii. Politica poate semnifica și orientarea, activitatea și acțiunea unui partid, exercitată în domeniul guvernării problemelor interne sau externe”.

Sintagma A FACE POLITICĂ  (de către o anumită persoană) semnifică  ,,a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului”.

Exponenți de seamă ai culturii universale și ai celei naționale și multe alte personalități nu au avut ori nu au o părere prea bună despre politică și politicieni.

În 1651, Thomas Hobbes publică cea mai faimoasă lucrare a sa, Leviathan, în care propunea un model timpuriu de dezvoltare umană pentru a justifica crearea asociațiilor umane. Hobbes descrie o stare de natură ideală în care fiecare persoană avea drepturi egale la orice resursă a naturii și era liber să se folosească de orice mijloace pentru a beneficia de aceste resurse. El afirma că o astfel de dispunere a creat un ,,război al tuturor împotriva tuturor” (bellum omnium contra omnes). Deși se pare că această cooperare socială și ierarhiile dominante au precedat societăților umane, modelul lui Hobbes ilustrează o explicație rațională pentru crearea societăților (politicilor).

Scriitorul și ziaristul american Ambrose Bierce (1842-1914) remarca faptul că ,,Politica nu este decât un conflict de interese, deghizat într-o luptă între principiile care are ca scop conducerea treburilor publice în interesul personal”.

O mărturisire a fostului președinte al S.U.A.- Ronaldo Reagan (1911- 2004): ,,Se presupune că politică este cea de-a doua profesie a lumii, ca vechime. În timp, am ajuns să-mi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii”.

Romancierul scoțian Robert Louis Stevenson (1850-1894) era de părere că  ,,politica este probabil singura profesie pentru care nu este nevoie de nicio pregătire”. Sau:

,,La școală nu prea le-a păsat

De adunare sau scădere…

Dar, cel mai simplu-au învățat

Doar: ridicarea la putere”.

Dramaturgul irlandez George Bernard Shaw (1856- 1950) era categoric ,,politicianul nu știe nimic, dar crede că știe totul”. Cu umor, comediantul american Groucho Marx (1890-1977) nota: ,,Politica este arta căutării necazului, a găsirii acestuia peste tot, a diagnosticării incorecte și a tratării cu remedii greșite”. Campania în același sens, academicianul și scriitorul francez de origine americană Julien Green (1900-1998) afirma că ,,nu are nicio încredere în Politică, pentru că ea duce întotdeauna la război”. Nu neapărat la război în sensul său practic, ci la ceartă, dispute ineficiente, lipsite de sens, dar desfășurate în numele poporului,  al țării, al interesului general…

În jurnalul său, luciul gânditor Albert Camus (1913-1960) scria în jurul anului 1940 câteva adevăruri care ar trebui să ne dea de gândit: ,,Politica și soarta oamenilor sunt orânduite de oameni fără idealuri și fără măreție. Oamenii care au în ei conștiința adevăratei măreție nu intră în Politică”. Și adăuga: ,,Prin definiție, o guvernare nu are conștiință. Uneori, are politică, dar nimic mai mult”. Winston Churchill (1874-1965) prezintă o definiție extrem de interesantă: ,,A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-au întâmplat”. Că orice politician este unul care promite marea cu sarea în campania electorală, ulterior fiind preocupat doar de interese personale sau de grup. Că ,,Politicienii sunt mincinoși” pare să fie un adevăr popular.  ,,Celor ajunși în vârful puterii parcă li se acoperă ochii cu o ceață” (Tacitus, 55-120 după Hristos, istoric și om politic roman), ,,Acolo unde încep demnitățile, sinceritatea dispare”. ,,Să fii cârmuitor fără a fi tâlhar, e un lucru aproape imposibil” (Martin Luther, 1483-1456, reformator religios german ). Nu există politicieni buni, așa cum nu există nici hoți cinstiți. ,,În orice epocă, cei mai vicioși reprezentanți ai rasei umane trebuie căutați printre liderii populari” (Thomas Babington Macaulay, 1800-1859, istoric și om politic de stat englez). Oamenii politici  care ajung la putere devin demnitari ai statului, intră în structurile acestuia și le reprezintă. O pertinentă analiză a realizat Adriana Săftoiu în lucrarea intitulată ,,Cronică de Cotroceni” (Editura Polirom, București, 2015) în care afirmă că ,,statul, care se schimbă după regimuri, e supus criticii și comite zilnic păcate, chiar crime. Dacă ar fi o persoană fizică, ar sta numai în închisoare”. S-a mai scris că omul politic are în el ceva paranoic. Doar democrația (cu alegeri și restricții în exercitarea mandatelor publice) ține în frâu ,,pornirile dominatoare și egomane ale omului politic”. Altfel, el se crede important… În ochii proprii, politicianul este un erou. Puțini, foarte puțini politicieni, însă,  sunt eroi pentru ceilalți. Se mai consideră că Politicienii ,,au trei mari defecte: ne-au condus, ne conduc și ne vor conduce. Ce-i drept, au și trei mari calități: ne-au furat, ne fură și ne vor fura. Plus alte trei: ne-au mințit,  ne mint și ne vor minți.  Filozoful și scriitorul german Friedrich Schiller (1759-1805) a constatat ,,Întreaga istorie universală este lupta mereu repetată a lăcomiei de putere cu libertatea”.

Un alt rău ,,pleacă de la conflictul de interese în care se află clasa politică. Toate partidele sunt pline de incompatibili. Politicienii români sunt și arbitri și jucători. Au tentacule peste tot, sunt atât de prinși în sistemul public, încât resping orice reformă, oricât de mică. Nu românii resping reformele – ceea ce nu se înțelege în această amețeală generală -, ci Politicienii”.

Din păcate,  afirma scriitorul francez Andre’ Gide (1869- 1951), de obicei, nu întâlnim printre oamenii inteligenți decât neputincioși în Politică, iar printre oamenii de acțiune decât….mai puțin inteligenți. Platon era și mai categoric: ,,cei care sunt prea deștepți de a face politică sunt pedepsiți prin faptul că sunt conduși de proști”, iar problema acestei lumi este că proștii sunt foarte siguri pe ei, în timp ce înțelepții au întotdeauna îndoieli (Bertrand Russel, 1872-1970, filozof englez). Neimplicarea în Politică a ,,celor ce ar avea ceva de spus în societate face loc nulităților. Ele aduc maidanul în centrul vieții noastre, cu tot ce are mai respingător bășcălia de autobază, incompetența camuflată în șmecherie și frustrarea ridicată la rang de virtute”. Andrei Pleșu considera că ,,Este inflație….De indivizi care nu știu să facă nimic specific, care nu s-au distins în nicio profesiune, dar care decid asupra celor care au ce să pună pe masă în meseriile lor. Eu am tot spus-o și o tot repet: sunt uimit să văd că ajung în vârf, în România, oameni care încă nu s-au născut. Oameni care încă nu au nimic consistent de oferit, care nu au făcut dovada niciunei înzestrări, a niciunei realizări profesionale. Anonimi, persoane fără curriculum, fără chip. Nu știu de unde își trag energia și tupeul de a se cățăra”. Conform aceluiași Andrei Pleșu, majoritatea politicienilor sunt apolitici, deoarece ,,politica e, pentru ei, un mijloc la îndemână pentru a achiziționa putere, iar puterea e mijlocul optim pentru a deține influență, avere, relief politic (bună pentru varietatea proprie sau pentru ornamentarea lucrativă a CV-ului)”. Principala ocupație a politicienilor, în concepția sa, ,,este vânătoarea dușmanului, harța obscenă, mica josnicie de caracter sau înșelătoria… Repet, oamenii politici, din toate taberele, sunt surse constante ale dezmățului: mint, șantajează, spun una și fac alta, spun una și mâine fac alta, fac tot ceea ce le reproșează oponenților, își oblojesc rudele, amicii, colegii de partid și pilele, trăiesc la prețuri mici și se hârjonesc țătește unii la alții”. Gânditorul, om politic și revoluționar, francezul Louis-Antoine de Saint Just (1767-1794) avertiza ,,poporul are un singur dușman primejdios: propria conducere”. Winston Churchill afirma: ,,Astăzi lumea este condusă de politicieni hărtuiți, preocupați de obținerea unor funcții sau anihilarea celuilalt, așa nu prea rămâne loc de a discuta unele aspecte importante datorate lor”. Mai aproape de zilele noastre, regizorul, actorul și scriitorul Woody Allen (născut în anul 1935) a scris ,,din păcate, Politicienii noștri sunt fie incompetenți, fie corupți. Uneori amândouă în aceeași zi. Guvernul nu răspunde nevoilor oamenilor mici.  Dacă ai sub un metru și șaptezeci, e imposibil să prinzi un congresmen la telefon. Nu neg că democrația rămâne, totuși, cea mai bună formă de guvernare…”. Milton Friedman, economist evreu-american, 1912-2006, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976, releva incapacitatea executivului: ,,Pune orice Guvern să conducă deșertul Sahara și în 3 ani va spune că este lipsă de nisip”. Churchill, citat mai sus, era de părere că ,,Democrația este cel mai prost sistem de guvernare, dar, din nefericire, nu s-a descoperit altul mai bun”. Legat de acest termen, cunoscutul scriitor englez George Bernard Show (1856-1950) considera că  ,,Democrația este garanția faptului că suntem conduși așa cum merităm „, dar ea nu se poate situa deasupra materialului uman din care sunt formați alegatorii săi” (același Winston Churchill). Interesantă este și ideea:  În dictatură, cineva (Atotputernicul) te folosește cum vrea el. În democrație, fiecare are dreptul să-l aleagă pe cel care să-l folosească cum vrea el (Al MC Guire). Diferența dintre cele două sisteme de guvernare a fost sesizată de poetul german Charles Bukowski (1920-1994): ,,În democrație mai întâi votezi, apoi primești ordine. În dictatură nu mai e nevoie să pierzi timpul la votat”. În concepția istoricului și omului politic Nicolae Iorga (1897-1940) ,,democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe pe el pe umerii poporului”. Cunoscutul diplomat american Henry Kissinger (1923-2023) utiliza procente: ,,90% dintre politicieni strică reputația celorlalți 10% „.

Scriitorul rus Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881) constata: ,,Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea și ceva mai ușor decât lingușirea”. Ideea a fost preluată de marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale (1852-1912) care, din autoexilul său de la Berlin, a scris ,,În România, lingușirea și hoția sunt virtuți, iar munca și talentul vieții, demne de compătimit”. Genialul nostru poet Mihai Eminescu (1850-1889) nu a rămas pasiv față de politica vremurilor sale, de guvernarea și suferințele poporului de atunci. Astfel, în anul 1878, el scria: ,,Nu ne aducem aminte ca în vreo epocă  România  să fi avut în fruntea ei, ca astăzi, un Guvern dușman intereselor și cerințelor ei. Pentru întâia dată ni se întâmplă ca Guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea și puterile ei zdrobitoare… Poporul se zbate fără putere, jumulit și exploatat într-un mod neomenos de către o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar”. În anul 1882, Eminescu, de asemenea, nota: ,,Partidele de la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale care călcă făgăduințele făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a Țării. Cauza acestei organizări e interesul bănesc, nu comunitatea de idei”. Referindu-se la politicieni și guvernanți Mihai Eminescu îi descria ca ,,Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a se remarca prin ceva anume, ciocoi boieroși și fuduli, mult mai înfumurați decât colaboratorii din neamurile cele mai vechi ale țării”. De ironia lui Eminescu nu au scăpat, evident, nici parlamentarii…. ,,verzi și uscate, vrute și nevrute, povești scrise pe apă, prorociri despre lucruri trecute, într-un cuvânt negustorie grea ca fulgerul pe apă, iată zilnica ocupație a Camerei luni întregi după olaltă”. O ,,radiografie extrem de critică, la adresa guvernanților, face și filozoful – scriitor Mircea Eliade în articolul Piloții Orbi, publicat în ziarul Vremea din anul 1937. ,,Imoralitatea clasei  conducătoare românești, care deține ,,puterea” politică de la 1918 încoace ,nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia națională, în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianiste în administrație și învățământ, că s-au des naționalizat profesiunii libere – toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru ar putea – după marea victorie finală – să fie iertate”.

La 8 mai 1938, omul politic și de cultură Octavian Goga (1881-1938), fost premier, nota în Testamentul său politic: ,,Am trăit în vremea proștilor, am stăpânit mediocrația sub un rege tranzacționist în chestiuni de morală, timid și fără orizont în probleme de stat”. Anterior (în 1916), Octavian Goga scria cu năduf: ,,Țară de secătuit, Țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști… Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală”: (Jurnal, 1916). Fruntașul țărănist Ion Mihalache (1882-1963), mort în închisorile comuniste, se întreba și tot el răspundea: ,,Ce este Parlamentul? Este el, oare, o Adunare de virtuți, de înalte inteligențe de elite ale Națiunii? Vai! Este o adunătură de nulități și de egoisme, unde stau în frunte câțiva artiști ai cuvântului, unii șmecheri răufăcători, care curând devin călăuzele turmei și stăpânii tuturor”. Marele publicist, scriitor și politician Corneliu Vadim Tudor (1949-2015), fondatorul Partidului România Mare considera că ,,Politica este considerată astăzi o îndeletnicire murdară. În general, cu foarte mici excepții, ea este arta infractorilor superiori, a panglicarilor, a demagogilor, care, în absența unor virtuți creative, folosesc toate mijloacele pentru a parveni, pentru a fi în frunte cu orice preț. Astfel, politica, împreună cu copilul ei handicapat, politicianismul – mai mult încurcă treburile unei cetăți decât le limpezește”. O caracterizare globală a clasei politice românești, extrem de critică și virulentă, o face același om politic, excelent pamfletar și orator: ,,Experiența mea de Șef de partid, dotat cu un simț de observație pe care numai scriitorii și moraliști îl au, mă face să spun cu mâna pe inimă: clasa politică românească este, cu puține excepții, o sleahtă de derbedei, de borfași, de impostori, atât bărbați, cât și femei, care își umflă glanda paranoiei cu iluzia că ei au imagine proprie nemaipomenită, că li se cuvine totul și că au dreptul să treacă de la un partid la altul mai ușor decât trec de pe un trotuar pe altul, fără a da înapoi ceea ce nu le aparține lor, ci formațiunii care i-a băgat în Parlament: funcția de deputat sau de senator”. Diplomatul și politicianul republican Edgar Jeffries (născut în anul 1958) afirma că: ,,A obține un loc în Parlament înseamnă a trece din rândul celor corecți, care critică și demască, în rândul hoților și corupților”. Din păcate, trecerea anilor nu a adus mari schimbări, dar, desi aceste caracterizări, idei, aprecieri, teorii, etc, par exagerate, în mod evident, nu trebuie să vizeze întreaga sau majoritatea clasei politicienilor. Cum nimeni nu poate avea numai calități, tot așa nimeni nu poate avea numai defecte. Democrația presupune guvernarea de către popor, pentru popor, ,,este arta de a te așeza de acea parte a poporului și a tunde lâna în mod festiv în numele lui, dar spre avantajul câtorva păstori ” (Romain Roland, scriitor francez, 1866- 1944).