ActualitateLocale

Accident haotic în București: un șofer de 26 de ani a lovit un copac, apoi a avariat două ambulanțe SMURD venite să îl ajute

Un incident neașteptat a avut loc sâmbătă în București, unde un tânăr șofer de 26 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un copac, iar ulterior a avariat chiar cele două ambulanțe SMURD sosite la intervenție. Mediafax

CITEȘTE ȘI: Anchetă jurnalistică: planșeul Unirii, un caz de fraudă, incompetență sau ambele? Rolul lui Daniel Băluță, primar sector 4, sub lupă – partea I

Potrivit Brigăzii Rutiere a DGPMB, accidentul s-a produs pe strada Anghel Alexandru. Șoferul care se deplasa dinspre strada Zețarilor către strada Luică ar fi pierdut controlul direcției, ajungând pe sensul opus și lovind un copac.

La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD. Pentru că tânărul nu răspundea echipajelor, paramedicii au fost nevoiți să spargă geamul din dreapta-față pentru a putea interveni. Imediat după acest moment, bărbatul a accelerat, lovind ușor cele două ambulanțe.

Testele pentru alcool și droguri au fost negative, iar șoferul a refuzat îngrijirile medicale.

CITEȘTE ȘI:  Anchetă jurnalistică – ”Insula averilor ascunse”: rețeaua lui Goleac și umbrele puterii din Sectorul 4 – partea a II-a

Bărbatul a fost dus la Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor și aplicarea măsurilor legale. Și conducătorii ambulanțelor SMURD au fost direcționați către aceeași unitate pentru finalizarea procedurilor, a precizat Brigada Rutieră.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button