Guvernul rescrie schema de bonusuri: sporurile devin condiționate strict de performanță, iar primarii pierd privilegiile salariale

Guvernul a aprobat o nouă Hotărâre care modifică Regulamentul-cadru privind majorările salariale pentru funcționarii implicați în proiecte europene și PNRR. Documentul, publicat în Monitorul Oficial (Partea I, Nr. 1076/21.11.2025), reprezintă următoarea etapă din reforma inițiată de premierul Ilie Bolojan, după ce acesta a denunțat în vară „sistemul de sporuri în cascadă” care a generat salarii de peste 20.000 de lei în unele ministere, potrivit Bugetul.ro.
CITEȘTE ȘI: Criza justiției în România: privilegii, instabilitate legislativă și o clasă deasupra legii
Noua regulă schimbă fundamental modul de acordare a bonusurilor, plafonând sporurile și condiționând acordarea lor de progresul real al proiectelor. Nu mai este suficient ca un angajat să fie „pasiv” într-un proiect – fără rezultate, nu există bonus.
Ce aduce nou Hotărârea adoptată de Guvern
Regulamentul modificat (HG 234/2023) prevede că sporurile pot ajunge la 40%, dar se acordă doar dacă există dovezi clare de progres, după cum explică G4Media.ro, care a publicat documentul oficial.
Pentru ca bonusul să fie acordat, proiectele trebuie să demonstreze cel puțin unul dintre următoarele criterii:
Minimum +5% execuție financiară documentată
Progres fizic de cel puțin 3%
Realizarea a minimum 3% din activitățile eligibile
Recepția a cel puțin 3% din bunuri, servicii sau lucrări
Sporurile se plătesc trimestrial, exclusiv pe baza progresului din trimestrul anterior.
Funcționarii care lucrează pe mai multe proiecte vor avea orele și valorile cumulate, ceea ce poate crește procentul final.
Regulă esențială: fără progres = fără spor
Guvernul introduce și restricția majoră: dacă un proiect nu avansează, niciun angajat nu primește spor, indiferent de rapoartele depuse.
Este pentru prima dată când bonusurile se leagă direct de rezultate cuantificabile și nu de simpla participare.
Primarii și viceprimarii pierd automat sporul de 40%
O schimbare importantă îi vizează pe aleșii locali. Sporul maxim nu mai este garantat.
Indemnizațiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene vor depinde de:
numărul proiectelor implementate,
valoarea reală a investițiilor,
ponderea cheltuielilor de capacitate administrativă.
Dacă un proiect are peste 40% cheltuieli administrative, sporul final se reduce cu 40%, măsură explicată ca parte a reformei de „așezare pe criterii de performanță”, conform Bugetul.ro.
De ce a fost nevoie de schimbare?
Premierul Ilie Bolojan a denunțat anterior situațiile în care:
un funcționar de execuție ajungea la 13.400 lei net,
un director depășea 21.000 lei net,
sporurile se acumulau necontrolat (50% + 45% + 15%).
„Trebuie să readucem echilibrul și performanța în centrul sistemului public”, spunea premierul, citat de G4Media.ro.
CITEȘTE ȘI: România între două lumi: reconciliere și divizare
Când intră în vigoare noile reguli
Hotărârea produce efecte imediat, iar primele salarii calculate după criteriile noi vor fi plătite la începutul anului 2026, pe baza progresului din trimestrul IV al anului 2025.








