Fost lider PSD își depune candidatura pentru funcția de Președinte al AEP și demisionează din partid

Adrian Țuțuianu membru al Partidului Social Democrat (PSD) a anunțat joi că și-a depus dosarul de candidatură pentru funcția de Președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP). În conformitate cu legea, președintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic, motiv pentru care și-a depus totodată demisia din PSD.
CITEȘTE ȘI: România între două lumi: reconciliere și divizare
Într-un mesaj public, candidatul și-a exprimat recunoștința față de colegii și alegătorii care l-au susținut de-a lungul carierei politice, ce se întinde pe peste 25 de ani. „Mi-ați fost alături și, în dreptul încrederii voastre, am fost promovat și ales: consilier județean (2004-2008), președinte al Consiliului Județean Dâmbovița (2012-2016), senator (2008-2012; 2016-2020) și ministru al Apărării Naționale (2017)”, a declarat acesta, subliniind că s-a străduit să își onoreze demnitățile publice cu profesionalism și bună credință.
De asemenea, și-a exprimat mulțumirile pentru sprijinul politic primit în București, în special din partea Organizației PSD Sector 3, unde a ocupat funcții de responsabilitate guvernamentală, inclusiv secretar general adjunct al Guvernului și secretar de stat în cadrul SGG.
CITEȘTE ȘI: Grigore Alexandru Ghica: inima frântă a unirii, o tragedie a viziunii într-o lume a intrigii
Candidatul a mulțumit, totodată, conducerii și grupurilor parlamentare ale PSD pentru susținerea candidaturii la funcția de Președinte al AEP, un rol cheie în asigurarea corectitudinii procesului electoral în România.









