Tragédie la Cluj-Napoca: Dr. Eva Kiss, pediatru de 66 de ani, găsită moartă în timpul gărzii la spital

Medicul primar Eva Kiss (66 de ani), cadru didactic și apreciat pediatru la Clinica Pediatrie 1 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj‑Napoca, a fost găsită joi dimineață în stare de inconștiență în timpul gărzii, pe holul secției, anunţă presa locală. Ştiri de Cluj
CITEȘTE ȘI: Taina întinată: Aradul zguduit de acuzații despre o consfințire ”fără drept”
Conform unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în data de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 06:30, polițiștii au fost sesizați că o femeie medic în vârstă de 66 de ani ar fi fost găsită inconștientă. Echipajul medical a intervenit cu manevre de resuscitare, dar decesul a fost constatat. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și s‐a dispus efectuarea unei expertize medico‐legale. Digi24
Purtătoarea de cuvânt a spitalului, Daniela Dreghiciu, a declarat: „Regretăm enorm. E dramatic să îți pierzi astfel un coleg și un prieten. Avea probleme medicale, însă era un adevărat profesionist.” Romania TV
CITEȘTE ȘI: Unanimitatea care ucide democrația: PSD transformă alegerile interne într-o farsă politică
Dr. Eva Kiss era recunoscută pentru devotamentul său față de pacienții copii și pentru implicarea în formarea viitorilor medici la Universitatea de Medicină și Farmacie «Iuliu Hațieganu» din Cluj-Napoca. Tragedia survine la doar două săptămâni după decesul altui cadru medical, ceea ce adâncește îngrijorarea în sistemul sanitar local.









