Subiectul de discuție predilect al ultimelor zile  este declarația președintelui României privind modificări ale noii Strategii  Naționale de Apărare  pe următorii 5 ani, strategie care trebuie elaborată și aprobată în CSAT în maxim 6 luni de la depunerea jurământului de către noul președinte.  Se numește Strategie  Națională de Apărare și nu Strategie Națională de Securitate, cum normal ar trebui să se numească, deoarece așa este menționată în Constituție.

CITEȘTE ȘI: Când semeni vânt culegi furtună

Printre abordările noi declarate de președinte că vor fi introduse în Strategie sunt, o atenție sporită războiului hibrid al Rusiei și lupta împotriva coruptiei. Dacă studiem ultimele 2 strategii elaborate pe cele două mandate ale ultimului președinte, pe cele două așa zise noutăți, observăm următoarele:

-în strategia pentru 2015-2019, corupția  este recunoscută ca vulnerabilitate națională, este prevăzută semnalarea și identificarea actelor de corupție ca direcție de acțiune în dimensiunea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, dar nu se menționează clar Federația Rusă cum că ar desfășura activități de tip război hibrid ci numai  că  aceasta desfășoară acţiuni ostile în regiunea Mării Negre, cu încălcarea normelor de drept international și punerea în discuţie a ordinii internationale.  În schimb la direcții de acțiune se trasează sarcinii dimensiunii de apărare dezvoltarea capabilităţilor necesare pentru a reacţiona în cazul unor ameninţări asimetrice şi de tip hibrid.

CITEȘTE ȘI: Vreau să fiu ocupat de Europa!

– în strategia pentru 2020-2024, se specifică clar creșterea  activităților de tip război hibrid ale  Federației Ruse și se prevede întărirea capacității instituționale de contracarare a acțiunilor tip război hibrid, creşterea eficienței sistemelor naționale de prevenire şi gestionare a situațiilor de criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă, mecanismelor de cooperare interinstituțională capabilităților de combatere a amenințărilor asimetrice şi hibride, capabile să asigure reziliența statului în situații de urgenţă ori de criză, creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţărilor asimetrice şi de tip hibrid, de natură a afecta securitatea națională a României, dar nu se specifică nimic despre corupție ca și când aceasta nu ar mai exista sau nu ar fi un factor de risc adresat securității naționale.

În concluzie, cele două abordări nu sunt noi și consider că merită subiectul concentrării președintelui pentru noua Strategie. Specificarea mai mult sau mai puțin indirectă cum că Serviciul Român de Informații va fi instituția care se va ocupa de identificarea actelor de corupție este speculativă și denotă clar o lipsă de înțelegere a misiunilor acestei instituții.Legea de organizare și funcționare a SRI este legea 14/1992,  prevede la articolul 1 că ,,Serviciul Român de Informaţii este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componenta a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul suprem de Apărare a Ţării”, iar la art. 2 că ,, Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”. Deci, pe de o parte,  în conformitate cu prederile legale, simpla recunoaștere în noua Strategie a fenomenului corupției ca element care afectează securitatea națională, devine o misiune a SRI, iar pe de altă parte având în vedere modul cum sunt abordate  amenintările, riscurile și vulnerabilitățile în Strategia Națională de Apărare, pe dimensiuni de  informații, contrainformații și securitate, corupția va deveni misiune și pentru celelalte instituții care acoperă acest spectru, adică al Serviciului de Informații Externe(SIE) în principal dar și al tuturor structurilor propriii de contrainformații ale instituțiilor din Sistemul Național de Apărare( MAI, STS, SPP, MApN etc).Deci, pentru îndeplinirea misiunilor, aceste instituții vor trebui să coopereze, fără a mai fii necesare întocmirea de protocoale sau alte documente de cooperare interinstituționale.

Frica de ,,fabricarea,, de dosare a unora care se simt sau nu, mai mult sau mai puțin, ,,cu musca pe căciulă”, nu ar trebui să ducă la nerecunoașterea fenomenului de corupție ca factor extrem de risc național în noua Strategie, pentru că este întradevăr un factor de risc major. Ce ar trebui să ne îngrijoreze de fapt este cum vor colabora instituțiile între ele ci cum  poate societatea civilă să fie convinsă de integritatea și de profesionalismul instituțiilor cu atributii în domeniu, în fapt cum se poate realiza controlul acestor instituții.

Teoretic, acest control nu este exercitat direct de către cetățenii individuali, ci prin intermediul unor structuri și procese care asigură transparența, responsabilitatea și subordonarea puterii militare și de securitate față de autoritatea civilă legitimă.

CITEȘTE ȘI:Manifestarea puterii în instituțiile statului

Societatea civilă trebuie să contribuie la supravegherea instituțiilor de forță prin Organizații Non-Guvernamentale (ONG-uri), printr-o mass-media independentă și prin cetățenii și grupurile de interes. Aceste pot desfășura rapoarte și studii independente privind respectarea drepturilor omului, utilizarea fondurilor publice (bugetele militare și de securitate), modul în care instituțiile își îndeplinesc misiunea, dezvăluirea abuzurilor, corupției sau practicilor neetice în cadrul instituțiilor de forță sau prin manifestații, mesaje de protest sau petiții ca reacție la politicile sau acțiunile instituțiilor de forță care contravin interesului public sau drepturilor fundamentale.Poate cele mai importante mecanisme indirecte de control sunt cele ale parlamentului, prin comisiile specializate și controlul judiciar prin care societatea civilă și cetățenii pot contesta în instanță acțiunile considerate ilegale sau abuzive ale instituțiilor de forță (de exemplu, încălcări ale drepturilor omului sau utilizarea abuzivă a forței Avocatul Poporului) reprezintă o instituție cheie de supraveghere, căreia cetățenii și ONG-urile îi pot adresa plângeri privind abuzurile administrative.Pe de altă parte, instituțiile cu atribuții în domeniu trebuie să aibe mecanisme de  transparență și integritate pentru ca, prin acces la informații de interes public,  ONG-urile, societatea civilă,  să poată analiza modul în care sunt cheltuiți banii publici alocați sectorului de securitate, combaterea corupției fiind un obiectiv major.

În teorie totul e simplu și comprehensiv. Dar, ca multe altele, practica ne dovedește contrariul.Cazul generalului SRI Florian Coldea, un destoinic așa de valoros că era general la 37 de ani și  care, din informațiile de care dispunem în prezent, folosea informațiile și puterea acumulată în sistem ca militar activ, pentru a influența actul de justiție, ne face să ne punem următoarele întrebări: Cum a ajuns general la 37 de ani? Ce merite deosebite erau aici? S-a respectat statutul cadrelor militare? Cum și de ce a stat pe funcția de Director Adjunct al SRI 12 ani?  Nu ar trebui să aibe toți cu funcții de decizie la acest nivel un mandat limitat în timp? Nu influența justiția și când era la conducerea SRI? Nu cumva fac asta și altii ca el în activitate sau în rezervă? Verifică cineva dacă după trecerea în rezervă a persoanelor cu asemenea puteri și influențe, acestea  le folosesc în interes propriu pentru a face averi? Sunt sigur că nu, sau cel putin comisiile parlamentare nu mișcă nimic în acest sens. Se mulțumesc cu rapoartele periodice pe care aceste instituții le înaintează și nu intervin decât  dacă explodează ceva flagrant. Altfel nu. Cazul Coldea nu este izolat, să ne amintim  și de cazul generalului  MapN cercetat în prezent de organele judiciare,  Catalin Zisu care, tot la 37 de ani, a devenit și el general și care a condus  Comandamentului Logistic timp de 21 de ani.

Ca să lupte eficient împotriva corupției, instituțiile cu atribuții trebui să fie necorupte și incoruptibile. Altfel,,hoțul strigă hoții”.Lupta împotriva corupției în instituțiile publice este o provocare complexă, care necesită o abordare multi-fațetată. Dincolo de sancționarea actelor de corupție, este esențial să se acționeze preventiv, pentru a reduce chiar tentația de a recurge la astfel de practici, iar poate cele  mai eficiente  măsuri sunt respectarea cu strictețe a legilor și regulamentelor militare, controlul și verificarea avansărilor și numirilor pe funcții de conducere,  limitarea mandatelor pe funcții, meritocrația și profesionalismul.