Călin Georgescu execută din nou salutul legionar

Fostul prezidențiabil Călin Georgescu se află din nou în centrul unui scandal, după ce a executat salutul legionar pe scările Bisericii Sfânta Mare Muceniță Varvara din Buftea. Gestul, făcut la ieșirea din lăcașul de cult în fața unui grup de susținători, vine în contextul în care Georgescu este deja trimis în judecată și se află sub control judiciar pentru promovarea ideologiei legionare și fapte de complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Ca reacție la această nouă manifestare publică, deputatul PNL Alexandru Muraru a depus de urgență o plângere penală la Parchetul General. Muraru solicită nu doar anchetarea rapidă a noii fapte, ci și înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.
CITESTE SI:VICTOR NAFIRU: Ce-ți lipsește ție, mândră Românie? Spitalele pentru nebuni, Măria Ta!
Vicepreședintele PNL a condamnat ferm gestul, numindu-l un „atac direct la adresa democrației și a statului de drept”.”Ceea ce a făcut ieri Călin Georgescu la Buftea, pe scările unei biserici, nu este o rătăcire, ci o declarație de război simbolică împotriva valorilor noastre democratice. A permite acestui personaj să continue să propage public simbolurile unei ideologii criminale, în timp ce se află sub control judiciar, este o vulnerabilitate pe care statul român nu și-o mai poate permite.” – Alexandru Muraru.
Deputatul PNL subliniază că plimbările lui Georgescu la poliție și biserici au devenit „pretexte” pentru manifestări extremiste și pentru a testa limitele legii. Muraru a insistat că „Legionarismul nu este o opinie, este o infracțiune” și că locul celor care glorifică o mișcare fascistă este „după gratii”.
Călin Georgescu a executat salutul legionar la scurt timp după ce s-a prezentat la poliție pentru a respecta procedura controlului judiciar, măsură sub care se află din luna februarie.
Salutul legionar implică mișcarea mâinii spre inimă și apoi deasupra capului, cu palma întinsă. Expertul Florin Țurcanu, profesor la Universitatea București, l-a descris ca fiind un „nou gen de salut de tip fascist camuflat”, menit să evoce salutul fascist fără a-l asuma complet, fiind similar cu gesturi folosite de figuri publice internaționale.
Dosarul penal inițial, în care Georgescu este acuzat de propagandă legionară, a fost trimis în judecată de procurori în luna iulie. Noua plângere penală depusă de Alexandru Muraru urmărește să determine instanța să reevalueze condițiile de control judiciar în lumina noilor fapte.









