Economie

Tăieri din subvențiile partidelor și modificări la pensii și șomaj

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că la viitoarea rectificare bugetară vor fi operate tăieri, inclusiv din subvențiile acordate partidelor politice. Acesta a propus o reducere de 10% a acestor fonduri, argumentând că „toată lumea trebuie să fie parte la acest efort național”.

„Și dacă se propune, de exemplu, o reducere de 10% a posturilor în administrație, nu văd de ce acest procent nu s-ar aplica și partidelor politice. Sunt convins că nu ar fi o catastrofă”, a declarat Bolojan.

Deși rectificarea bugetară este așteptată săptămâna viitoare, premierul a precizat că propunerea privind tăierile din subvenții va fi publicată cel mai târziu vineri.

În cadrul aceleiași conferințe, Ilie Bolojan a abordat și subiectul forței de muncă și al sustenabilității sistemului de pensii și asistență socială. Acesta a subliniat necesitatea de a avea „mai mulți oameni în economia reală”, menționând că România se află pe penultimul loc în Europa la numărul de oameni activi în câmpul muncii, cu doar 53% din populație lucrând.

Vârsta de pensionare standard nu va crește, dar vor fi eliminate excepțiile care permit pensionarea timpurie.

  • „Nu vârsta standard de pensionare trebuie crescută. Sute de mii de români ies la pensie cu mult înainte de 60 de ani.
  • La 48 de ani, 49 de ani, 50 de ani nu se mai poate pensiona nimeni la nicio categorie”, a avertizat premierul.

De asemenea, se vor face schimbări și în ceea ce privește ajutorul de șomaj, a cărui durată va fi redusă, premierul considerând că nu se poate acorda pe o perioadă de „un an de zile”.

Bolojan a mai menționat că, pentru a crește baza de impozitare și a asigura servicii publice mai bune, este necesară reducerea muncii la negru prin controale sporite efectuate de Antifraudă și ITM.

citeste si https://monitorulzilei.ro/2025/09/24/vreau-sa-fiu-ocupat-de-europa/

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button