Toto Dumitrescu, arestat preventiv după un accident rutier grav în București. Testat pozitiv la cocaină

Toto Dumitrescu, fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un accident rutier în weekend, în cartierul Primăverii din Capitală, și a fugit de la locul faptei.
Decizia a fost luată miercuri de Judecătoria Sectorului 1, la solicitarea procurorilor, în urma unei anchete ce a relevat detalii grave: Toto ar fi condus sub influența substanțelor interzise și a părăsit scena accidentului fără acordul autorităților.
Incidentul a avut loc duminică, 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:00, la intersecția bulevardelor Mircea Eliade și Primăverii.
Toto Dumitrescu, aflat la volan, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, care, potrivit poliției, nu i-ar fi acordat prioritate. Impactul a dus la rănirea femeii și avarierea altor două mașini.
Martorii l-au văzut pe Toto fugind de la locul accidentului, pe jos, profitând de confuzia creată. A fost identificat și reținut de polițiști după 48 de ore, într-un apartament din București.
După reținere, Toto Dumitrescu a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală, unde a fost testat pozitiv la consum de cocaină.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a confirmat că împotriva acestuia a fost deschisă acțiune penală pentru părăsirea locului accidentului, faptă gravă mai ales în contextul în care a rezultat o victimă.
Nu este prima abatere a lui Toto Dumitrescu. În 2021, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânare, tot pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Comunicatul oficial al Parchetului
„Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 14.09.2025, inculpatul a condus un autovehicul și, în urma unui accident în care a fost rănită o persoană, a părăsit locul faptei fără acordul poliției sau al procurorului”, au transmis procurorii miercuri.
Sursa foto: captură video









