CIPRIAN DEMETER: Dincolo de cuvinte: 31 August, ziua în care românii își sărbătoresc identitatea
În fiecare an, la 31 august, inimile românilor de pretutindeni bat mai tare, cu un ritm aparte. Nu este doar o zi marcată în calendar, ci un moment de profundă reflecție și de afirmare a identității noastre naționale. Ziua Limbii Române, un simbol al unității, al valorilor și al istoriei care ne leagă, devine o poartă spre trecut și o promisiune pentru viitor. În această zi, nu celebrăm doar un instrument de comunicare, ci matricea în care ne-am format ca popor, izvorul din care ne hrănim sufletele și temelia pe care ne construim viitorul.
Ziua Internațională a Limbii Române ne îndeamnă la reflecție. Emil Cioran spunea, cu umor, că ”trecerea de la română la franceză e ca de la rugăciune la contract”. Dar ce face limba română atât de specială? Nu doar românii, ci și lingviștii și istoricii străini o admiră, remarcând trăsături unice precum supraviețuirea sa ca limbă romanică într-o zonă dominată de influențe slave, vechimea sa de peste 1700 de ani și particularitatea articolului hotărât enclitic, ce conferă melodicitate și concizie exprimării.
Limba română este un tezaur viu, un produs al secolelor, care a supraviețuit vicisitudinilor istoriei și a evoluat în timp, păstrându-și farmecul și originalitatea. Originile sale se află în latinitatea vulgară, adusă de coloniștii romani în Dacia, transformându-se, de-a lungul secolelor, sub influența popoarelor migratoare și a culturilor vecine. Această simbioză unică de elemente latine și autohtone a dat naștere unei limbi romanice orientale, distincte și inconfundabile.
Diversitatea limbii române se manifestă și prin alte aspecte, precum pronunția (care se scrie cum se aude, dar vine cu sute de nuanțe subtile), numărul impresionant de cuvinte (situând-o între primele 8 limbi ale lumii) și absența dialectelor, în ciuda vechimii sale. Unicitatea sa este recunoscută chiar și de UNESCO, prin includerea cuvintelor ”dor” și ”doină” în patrimoniul imaterial al umanității, subliniind emoțiile specifice culturii românești, greu de tradus în alte limbi.
Limba română a fost, de multe ori, supusă unor grele încercări: a fost marginalizată, interzisă și înlocuită cu alte limbi străine, dar a rezistat cu tenacitate, ascunsă în inimile și în cântecele poporului. Deși secole de-a rândul a fost ținută departe de cărțile și cancelariile domnești, ea a dăinuit în graiul viu al oamenilor simpli, în tradițiile orale și în creațiile folclorice, rezistență care a demonstrat vitalitatea și importanța sa ca element fundamental al identității naționale.
Primele mărturii scrise în limba română datează din secolul al XVI-lea, odată cu apariția primelor texte religioase, și ”Scrisoarea lui Neacșu” din Câmpulung, un moment crucial, deoarece a marcat începutul unei tradiții literare scrise, care a contribuit la dezvoltarea și standardizarea limbii.
În secolele următoare, marii cărturari și voievozi, precum Dimitrie Cantemir și cronicarii moldoveni și munteni, au avut un rol important în promovarea limbii române și în afirmarea identității naționale. Dimitrie Cantemir, cu opera sa vastă și profundă, a demonstrat că limba română este o limbă de cultură, capabilă să exprime cele mai complexe idei și sentimente.
Secolul al XIX-lea a fost o perioadă de efervescență culturală și de afirmare națională, când limba română a devenit un simbol al unității și al identității. Scriitorii pașoptiști, precum Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, au militat pentru promovarea limbii române în școli, în administrație și în viața publică. În această perioadă, limba română a început să fie percepută ca un instrument de emancipare socială și politică, capabilă să contribuie la modernizarea societății românești.
Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii, a promovat limba română ca limbă oficială a statului, contribuind la consolidarea unității naționale și la afirmarea identității românești. În această perioadă, literatura română a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, odată cu apariția unor scriitori de geniu, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici, care au creat opere nemuritoare în limba română. ”Limba este cartea de noblețe a unui neam”, spunea Mihail Kogălniceanu, subliniind importanța cultivării și a promovării limbii ca instrument de identitate și de progres.
Pentru românii din Basarabia, secolul XX a fost o perioadă de grele încercări și de luptă pentru păstrarea identității naționale. După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, limba română a fost interzisă, iar alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic, însă în ciuda acestor măsuri represive, românii din Basarabia au continuat să vorbească și să scrie în limba română, păstrând vie flacăra identității naționale. În perioada sovietică, mulți intelectuali și scriitori au fost persecutați pentru că au îndrăznit să vorbească sau să scrie în limba română. Printre aceștia s-au numărat Grigore Vieru, Ion Druță și Dumitru Matcovschi, care au luptat cu arma cuvântului pentru păstrarea identității naționale și a limbii române, adevărați eroi ai culturii române, care au demonstrat că, prin credință și curaj, se pot depăși toate obstacolele.
În anii ’80, odată cu începerea procesului de liberalizare din Uniunea Sovietică, românii din Basarabia au început să ceară cu voce tare dreptul de a vorbi și de a scrie în limba română, de a-și redescoperi istoria și cultura. Marile Adunări Naționale de la Chișinău, din 1989 și 1990, au fost momente de unică intensitate patriotică, mii de oameni cerând cu hotărâre recunoașterea limbii române ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin. ”Limba română este casa noastră, în care ne simțim acasă oriunde am fi”, spunea Grigore Vieru, exprimând sentimentul profund de apartenență și de identitate pe care îl simțeau românii din Basarabia.
După proclamarea independenței Republicii Moldova, în 1991, s-au făcut pași importanți pentru consolidarea uniunii lingvistice dintre România și Moldova. S-a revenit la alfabetul latin, s-au introdus manuale și programe școlare comune, iar schimburile culturale și educaționale au fost intensificate. Această apropiere lingvistică și culturală a contribuit la întărirea relațiilor dintre cele două țări și la crearea unui spațiu cultural românesc unitar.
Deși există încă unele diferențe dialectale și regionale, limba română vorbită în România și în Republica Moldova este aceeași, iar scriitorii și artiștii de pe ambele maluri ale Prutului contribuie la îmbogățirea patrimoniului nostru cultural comun. În prezent, există numeroase proiecte culturale și educaționale care vizează promovarea limbii române și a valorilor românești în ambele țări, consolidând astfel legăturile frățești dintre români și moldoveni.
Ziua de 31 august a fost declarată Ziua Limbii Române în ambele țări, pentru a marca importanța acestui simbol al identității și al unității naționale. În această zi, se organizează manifestări culturale, concerte, expoziții și simpozioane dedicate limbii române, iar oamenii sunt îndemnați să vorbească, să scrie și să citească în limba română, pentru a păstra vie flacăra identității noastre. Limba română reprezintă un tezaur lingvistic și cultural, care îmbină influențe latine și balcanice, păstrând particularități unice. Este o limbă vie, în continuă evoluție, care ne definește identitatea, ne conectează la istorie și ne exprimă sufletul cu o frumusețe aparte. În această zi specială, să ne amintim de valoarea inestimabilă a limbii române și să o celebrăm cu mândrie și dragoste.Top of Form
Ziua Limbii Române este un moment de bucurie și de sărbătoare, dar și un moment de reflecție asupra responsabilității pe care o avem față de viitorul limbii noastre. Trebuie să ne asigurăm că limba română va fi predată cu dragoste și pasiune în școli, că va fi folosită cu respect și corectitudine în administrație și în mass-media, și că va fi promovată ca instrument de creație și de expresie artistică.
”Limba este patria mea”, spunea Nichita Stănescu, un îndemn care ne cheamă să ne prețuim limba ca pe o carte de identitate, un tezaur inestimabil care ne garantează continuitatea ca popor și care nu este doar un instrument de comunicare, ci și matricea identității noastre, codificând emoții, amintiri, tradiții și valori. Prin limba română, ne definim apartenența, ne creăm opere de artă, ne transmitem idealurile, ne apărăm suveranitatea. Să o protejăm, așadar, prin educație, cultură și implicare civică, pentru ca ea să dăinuie și să ne inspire generațiile viitoare cu forța, frumusețea și eternitatea sa!
