Guvernul reduce drastic numărul de posturi la Fondul Român de Contragarantare

Guvernul român a inițiat o reformă fiscală care vizează desființarea Fondului Român de Contragarantare (FRC), o instituție considerată de unii un exemplu de sinecură, din cauza numărului mare de posturi de conducere raportat la numărul total de angajați.
Potrivit Profit.ro, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a luat decizia de a reduce semnificativ numărul de angajați de la FRC, urmând ca instituția să dispară complet în timp.
În prezent, FRC are 10 angajați, dar o structură de personal neobișnuită: 3 directori și 7 membri ai Consiliului de Supraveghere. Prin noua reformă, numărul de angajați va fi redus la doar 4.
Salarii mari pentru puțini angajați
Salariile de la FRC sunt considerabile, mai ales în raport cu numărul mic de angajați. Președintele directoratului încasează un salariu lunar de 26.400 de lei (peste 5000 de euro), în timp ce membrii directoratului primesc 25.200 de lei pe lună. De asemenea, președintele și membrii Consiliului de Supraveghere beneficiază de indemnizații lunare de 18.900 de lei, respectiv 12.600 de lei brut.
Fondul Român de Contragarantare este o instituție financiară specializată în emiterea de scrisori de contragarantare pentru credite și alte instrumente de finanțare, având rolul de a facilita accesul la finanțare. De asemenea, FRC administrează plafoanele de garanții de stat alocate anumitor programe guvernamentale.
Această măsură face parte dintr-un plan mai amplu al Guvernului de a eficientiza cheltuielile publice și de a restructura instituțiile de stat considerate ineficiente sau folosite pentru a crea posturi bine plătite, dar cu activitate redusă.









