Percheziții DNA la Ministerul Energiei și la un director, într-o anchetă de corupție

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins marți dimineață la sediul Ministerului Energiei și în apartamentul unui director din instituție, vizat într-o anchetă privind suspiciuni de corupție. Surse din minister au confirmat că investigația este legată de aranjarea unor concursuri pentru funcții publice organizate în perioada 2021-2022.
Ținta principală a procurorilor este Ionel Georgescu, un oficial cu un trecut controversat, care a ocupat anterior funcția de șef al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne și, ulterior, a condus Corpul de Control din Ministerul Energiei. Georgescu, pensionat din MAI în 2009, a revenit în administrația publică, iar în prezent deține o funcție de director în minister.
Surse judiciare, citate de Pro TV, au precizat că anchetatorii îl suspectează pe Georgescu de implicare directă în aranjarea unor examene pentru ocuparea unor posturi publice. Ofițerii DNA au efectuat percheziții în locuința sa, în baza unei autorizații emise de un judecător, căutând documente, bunuri de valoare și alte probe relevante.
Numele lui Ionel Georgescu a mai fost menționat în trecut în dosare de corupție notorii, inclusiv în cele care i-au vizat pe fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc și pe fostul baron de Mehedinți, Adrian Duicu.
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a confirmat că a încercat să-l îndepărteze pe Georgescu din minister, invocând „legături suspecte” și posibile conflicte de interese. Burduja a criticat faptul că unii „pensionari speciali” revin în funcții publice cu o „agendă” și că este dificil să se asigure că aceștia respectă standarde etice înalte.
Conform ultimei sale declarații de avere, Georgescu a încasat anul trecut o pensie de polițist de aproape 230.000 de lei, un salariu de director de 85.000 de lei și alte venituri de circa 400.000 de lei din funcții și consilii de administrație în companii de stat.









