Traian Băsescu își redobândește beneficiile de fost președinte, prin decizie CCR

Fostul președinte Traian Băsescu urmează să primească din nou locuința de protocol și drepturile cuvenite foștilor șefi de stat, după ce Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză în procesul intentat statului român. Decizia vine după retragerea acestor beneficii în 2022, când CNSAS a stabilit definitiv că Băsescu a colaborat cu Securitatea sub numele „Petrov”.
Potrivit unor surse guvernamentale, vineri, 8 august, Guvernul va adopta o hotărâre de guvern pentru schimbarea regimului juridic al unei vile din patrimoniul RA-APPS, care va fi atribuită lui Băsescu ca reședință oficială.
Hotărârea include și modificarea HG nr. 60/2015, care reglementează statutul locuințelor pentru foștii președinți ai României.
Context
Traian Băsescu a pierdut în 2022 toate privilegiile de fost șef de stat – locuința, protecția SPP și indemnizația – în baza verdictului CNSAS. Acum, după o decizie favorabilă la CCR, drepturile sale urmează să fie restabilite oficial.
Ultima sa apariție publică a fost la Palatul Cotroceni, unde a venit pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ion Iliescu, însoțit de un agent SPP.









