Actualitate
Deraiere la Agigea, traficul feroviar spre litoral este blocat

Vineri dimineață, în jurul orei 6:00, două vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în stația Agigea Ecluză, iar unul dintre acestea s-a răsturnat complet. Incidentul a blocat integral circulația feroviară pe ruta Constanța–Mangalia.
Trenul, operat de compania privată TFG, transporta piese auto pe ruta Ciumești – Constanța Ferryboat, fiind compus din 25 de vagoane. Deraierea a avut loc pe o linie simplă, fapt care împiedică ocolirea zonei afectate, conform informațiilor transmise de Mediafax.
În urma blocajului, două trenuri de pasageri, cu numerele 8803 și 8370, au rămas blocate în gările apropiate, iar CFR nu a comunicat încă un termen estimativ pentru reluarea circulației feroviare.









