ActualitateSănătate

Ministrul Sănătății cere demisia coordonatorului ATI de la Spitalul Floreasca: „am rămas fără cuvinte!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut declarații dure după inspecția efectuată la Spitalul Floreasca, în urma scandalului legat de cazul pacientei cu arsuri grave. Ministrul a dezvăluit că medicul coordonator al secției ATI nu a fost prezent la control deoarece și-a prelungit concediul după izbucnirea controversei, iar Rogobete i-a cerut public să demisioneze.

În cadrul inspecției, ministrul a contrazis informațiile privind lipsa analgezicelor pentru pacienta care acuza dureri severe, afirmând că medicamentele erau disponibile și continuă să fie. „Când am citit scrisoarea, am rămas fără cuvinte. Nu-mi venea să cred că în 2025 un pacient suferă așa. I s-a spus că nu există analgezice – ceea ce e fals”, a declarat Rogobete pentru Digi24.

Ministrul a mai subliniat probleme grave descoperite în timpul controalelor, printre care absența unei ventilații centralizate adecvate în secția de arși grav și deficiențe în serviciile de deratizare, pentru care s-au aplicat amenzi. Deși în timpul inspecției nu s-au găsit gândaci în secția de arși, prezența acestora în zone adiacente a ridicat semne de întrebare privind igiena.

Rogobete a criticat și lipsa unei comunicări eficiente între personalul medical și pacienți, subliniind că aceasta ține de etica profesională și a menționat că din toamnă toate spitalele vor fi evaluate prin interviuri telefonice neanunțate pentru a verifica satisfacția pacienților.

Ministrul a atras atenția asupra necesității introducerii cursurilor de comunicare în facultățile de medicină, așa cum se întâmplă în alte țări, pentru a îmbunătăți relația medic-pacient.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button