Explicatiile vicepremierului demisionar

Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat duminică demisia din Guvernul condus de Ilie Bolojan, explicând decizia prin imposibilitatea de a-și continua activitatea într-un climat de „denigrare” și presiune. Într-o declarație emoționantă, Anastasiu a vorbit deschis despre dosarul în care este implicat „ca martor”, afirmând că a fost nevoit să cedeze „șantajului” unui funcționar ANAF pentru a evita falimentul companiei sale.
Anastasiu a subliniat că alegerea sa de a da curs solicitărilor funcționarului ANAF a fost una forțată, dictată de necesitatea supraviețuirii afacerii sale. „Aveam de ales între faliment sau să dau curs șantajului”, a declarat el, adăugând că funcționarul în cauză „îi teroriza colaboratorii”. El a reiterat că nu este un „șpăgar”, ci un „om onest și integru”, care a ales să colaboreze cu DNA odată ce a avut „întregul adevăr”.
Fostul vicepremier a explicat că decizia de a demisiona a venit în urma unei discuții cu premierul Bolojan, realizând că prezența sa în Guvern ar face „mai mult rău decât bine”. „Indiferent ce-aș spune, indiferent ce-aș face, va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus la extrem”, a spus Anastasiu, motivând că nu dorește să „decredibilizeze imaginea Guvernului României”.
În ciuda plecării sale, Anastasiu a insistat că reformele inițiate nu trebuie să se oprească. El a menționat un „pachet larg de reforme pe șapte piloni”, de la frauda fiscală și digitalizare, până la reforma administrativ-teritorială și a companiilor de stat, care generează anual 15 miliarde de RON în subvenții.
„Plecarea mea din guvernul României nu înseamnă că reformele nu trebuie să meargă mai departe”, a subliniat el. Anastasiu i-a făcut un apel public premierului Bolojan să preia personal grupul de lucru pentru reforme, în special cele legate de AMEPIP și de managementul companiilor de stat. De asemenea, a cerut ca și cei din mediul privat care și-au arătat intenția de a ajuta să nu se demobilizeze și să continue să se implice activ, în ciuda piedicilor.
„Îi rog să nu fie dezamăgiți că cineva venit din mediul privat face un pas în lateral. Îi rog pe toți cei care au criticat și pe toți cei din mediul privat să găsească pe cineva mai bun, să găsească pe cineva curat, perfect dacă se poate. Dar nu să stea și doar să critice. Fac acest apel. Implicați-vă!”, a concluzionat Dragoș Anastasiu, vizibil emoționat, ștergându-și lacrimile la finalul discursului.









