CIPRIAN DEMETER: Ziua Justiției – un eveniment simbolic în care lumina speranței se stinge în întunericul compromisurilor
Astăzi, când comemorăm Ziua Justiției, ne confruntăm cu o realitate dureroasă, o realitate în care justiția pare să fie tulburată, manipulată sau chiar abandonată.
Suntem martorii unui sistem fragil, care nu mai reușește să-i ofere omului de rând încredere, respect și, cel mai important, demnitate. Mi-ar plăcea să vorbesc despre acea justiție pentru care mulți au luptat, despre acea justiție care încă mai sperăm că va ajunge așa cum îi este locul, pentru că, altfel, riscă să devină doar o umbră a ceea ce înseamnă cu adevărat.
În realitate, însă, ce vedem? O justiție care deseori pare să fie sub influența intereselor politice, păcălită de tot felul de compromisuri și, frecvent, inaccesibilă omului de rând, care ajunge să-și pună speranțele în cazuri pierdute, mereu amânate, mereu abandonate. Un proverb latin spune că ”Pe leul mort și iepurii îl insultă”, iar câtă vreme reforma clasei politice și sistemul legislativ nu vor constitui primii pași către reformarea profundă a statului, nu vom fi mai mult decât o țară supusă imixtiunilor și manipulărilor, o țară în care justiția și-a pierdut, poate, credibilitatea.
Mi-aș dori ca, într-o zi, să vedem o justiție care nu doar strigă din toți rărunchii că a fost sedusă și abandonată, ci să o observăm cu adevărat în act, în decizii corecte, în soluții echitabile, în apărarea fără compromisuri a drepturilor celor vulnerabili. Să nu fie pentru ea o simplă replică sau un slogan, ci o datorie morală, o conștiință cu adevărat umană.
Cât de greu este, oare, să ții în picioare un sac gol? Imposibil, spun unii. Iar astăzi, vorbim despre un sac și, totodată plin; un sac gol plin de promisiuni, de promisiuni că justiția ne va apăra, va fi dreaptă și va fi pentru toți. Oare? S-au tot spus și s-au tot scris povești. Povestea magistraților care, în ochii multora, au fost seduși sau cumpărați, povestea celor care și-au pierdut credința în adevăr sau în curajul de a fi independenți.
Mi-aș dori ca justiția să fie acolo unde îi este locul: să apere dreptatea și adevărul, să mențină echilibrul în societate. În loc să fie un câmp de bătălie între politică și servicii, această instituție trebuie să fie un fundament al societății, un ghid pentru fiecare român care speră la o țară mai corectă.
Dar, în realitate, ce vedem? Magistratul român, adeseori, este pus în situația de a alege între demnitate și interese politice, între bună-credință și compromis. Se spune că legea nu are culoare politică, însă, în ultima vreme, pare că legea nu mai are nici măcar credință în ea însăși. Chiar și în aceste momente de cumpănă, să nu uităm: justiția nu trebuie să fie un instrument al puterii, ci un garant al dreptății.
Prin prisma experiențelor cotidiene, vedem cum oamenii obișnuiți devin tot mai sceptici, tot mai deziluzionați. Un avocat amendat, un judecător vizat, toți aceștia sunt doar simbolurile unei justiții care, de multe ori, nu mai știe cum să se apere. În spatele fiecărei decizii, se ascund oameni, familii, vieți, iar într-o societate sănătoasă, nu ar trebui să simtă că sunt mici, că sunt doar niște piese într-un joc murdar.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/06/24/ia-romaneasca-emblema-a-identitatii-si-traditiei-eterne/
Mi-aș dori ca astăzi să ne reamintim că justiția trebuie să fie un bastion al demnității umane. Să ne reamintim că fiecare român merită o justiție dreaptă, independentă și curajoasă. Ca societate, trebuie să ne dorim ca justiția să revină acolo unde îi este locul: pe tronul dreptății, nu pe scena compromisurilor.
Mi-aș dori ca odată cu această zi să începem să vedem cu ochii rațiunii o justiție corectă, independentă și apolitică, pentru că, dacă nu o vom face, consecințele vor fi dramatice. Oamenii pot avea încredere doar în ceea ce este dovedit că merită: credință, bunătate, curajul de a spune adevărul, și, cel mai important, integritate. În ceea ce privește justiția, îmi doresc să devină un templu al adevărului, nu un teren de joc al intereselor meschine.
De aceea, trebuie să ne întrebăm dacă această instituție mai servește cu adevărat cetățeanul sau a fost folosită în scopuri politice, economice sau personale. Mi-aș dori ca în zilele următoare să vedem mai multă transparență, mai multă responsabilitate și, mai ales, curajul de a lupta împotriva nedreptăților. În această luptă, fiecare dintre noi are un rol – jurist, avocat, magistrat, dar mai ales cetățean.
Dumnezeu ne-a înzestrat cu demnitate și cu o conștiință, iar ceea ce trebuie să facem este să ne amintim că această demnitate nu poate fi forțată, ci trebuie câștigată și menținută prin acțiuni concrete, prin responsabilitate civică și prin sprijin pentru acele instituții care trebuie să fie baza unei societăți echitabile.
Cuvintele lui Ugo Foscol, ”guvernele impun justiția, dar ar putea ei s-o impună dacă n-ar fi violat-o mai întâi pentru a-și întemeia stăpânirea?” ne amintesc într-un mod lucid și amar că, adeseori, adevărata justiție nu este decât o mască folosită de cei aflați la putere pentru a-și lega și justifica dominația, în timp ce concomitent, ei înșiși o calcă în picioare pentru propriile interese. Guvernele, afirmă Foscolo, ”pot pretinde că apără dreptatea și că exercită autoritatea pentru a menține ordinea în societate, însă această autoritate devine lipsită de valoare dacă, inițial, au fost cei care au violat și au încălcat principiile fundamentale ale justiției pentru a-și consolida poziția.” Privind în adâncime, cuvintele sale ne provoacă să reflectăm asupra adevăratei naturi a puterii și asupra compromisurilor pe care mulți lideri le fac pentru a păstra controlul, chiar dacă acest lucru înseamnă să se abată de la ceea ce înseamnă cu adevărat dreptatea.
Din această perspectivă, justiția nu poate fi impusă doar din exterior sau pe hârtie, ci trebuie să fie un principiu moral și etic, respectat și onorat în toate cercurile societății dacă dorim ca adevărata ordine să fie posibilă, iar societatea să devină un loc în care demnitatea și dreptatea nu mai sunt doar idealuri, ci realități concrete.
