ActualitateSocial

Patriarhia Română condamnă Bucharest Pride 2025: „un act provocator în ajunul Rusaliilor”

Patriarhia Română a transmis un comunicat oficial în care își exprimă „îngrijorarea și dezaprobarea” față de organizarea marșului Bucharest Pride 2025, programat pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul sărbătorii religioase a Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile).

Biserica Ortodoxă Română consideră că acest eveniment este „un act provocator și total nepotrivit”, subliniind că „Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menționate, aceasta din urmă având o conotație sfântă pentru întreaga creștinătate”.

În același comunicat, Patriarhia Română face apel la „toți credincioșii ortodocși să intensifice rugăciunea pentru familia creștină” și îi îndeamnă să „nu răspundă provocărilor venite din partea participanților la marșul Bucharest Pride și nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent față de aceștia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române”.

Patriarhia Română consideră că aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri și copii inocenți. Învățătura creștină, bazată pe Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noțiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat și o femeie, instituție întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului și al omului (Facere 2, 24).

Bucharest Pride 2025 marchează 20 de ani de când comunitatea LGBTQIA+ din România își revendică drepturile în stradă, afirmându-și vizibilitatea și apărându-și demnitatea. În prima săptămână a lunii iunie, evenimentul este în plină desfășurare și anunță un maraton de concerte, spectacole, proiecții de film și întâlniri comunitare dedicate persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer, intersex, asexuale (LGBTQIA+) și tuturor celor care cred în iubire și egalitate.

În ciuda criticilor aduse de Patriarhia Română, organizatorii Bucharest Pride 2025 subliniază importanța evenimentului ca o platformă pentru vizibilitatea și drepturile comunității LGBTQIA+. Aceștia consideră că marșul reprezintă un pas important în promovarea diversității și respectului reciproc în societatea românească.

Pentru mai multe informații despre Bucharest Pride 2025, vizitați monitorulzilei.ro.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button