În ce condiții va participa Putin la discuțiile de pace

Kremlinul condiționează participarea lui Putin la negocieri de progresele delegațiilor, în ciuda speranțelor Turciei
Participarea directă a președintelui rus Vladimir Putin la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, alături de Volodimir Zelenski și Donald Trump, va avea loc doar după ce discuțiile actuale dintre delegațiile rusă și ucraineană vor produce efecte concrete, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Tass.
„Putin a declarat în repetate rânduri că este fundamental în favoarea contactelor la cel mai înalt nivel dacă, desigur, acestea sunt solicitate, dar trebuie pregătite, iar mai întâi trebuie obținut un rezultat în cadrul negocierilor directe dintre delegațiile celor două țări. Dacă un astfel de rezultat este obținut, desigur, putem vorbi despre contacte la cel mai înalt nivel”, a precizat Peskov.
Declarațiile Kremlinului vin după ce ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, și-a exprimat vineri speranța că cele două delegații vor reuși să încheie primul stadiu al negocierilor pe 2 iunie și vor deschide calea spre o discuție în persoană între președinții din Rusia, Ucraina și SUA, pe care să o găzduiască Turcia.
Momentan, cele două delegații sunt încă în discuții privind prezența la o nouă rundă. Kremlinul a transmis joi că încă așteaptă confirmarea participării Kievului la a doua rundă de negocieri, propusă pentru săptămâna viitoare la Istanbul, în Turcia, unde va prezenta părții ucrainene condițiile Rusiei pentru un acord de pace.
Kievul nu a refuzat întâlnirea, dar a subliniat miercuri că dorește să cunoască în avans conținutul „memorandumului” rusesc destinat să stabilească condițiile Moscovei pentru a se ajunge la un acord de pace durabilă. Ucraina, care a transmis deja varianta sa de memorandum Rusiei și Washingtonului, suspectează Moscova că nu face decât să tragă de timp prin aceste discuții, a căror primă rundă s-a încheiat fără niciun rezultat semnificativ, cu excepția unui schimb de prizonieri recent.
Oficialii ruși și ucraineni s-au întâlnit ultima dată la Istanbul pe 16 mai, pentru primele discuții directe din martie 2022. În ciuda realizării celui mai mare schimb de prizonieri de până acum, nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce privește un armistițiu general.
În urma unei convorbiri telefonice din 19 mai cu președintele american Donald Trump, care insistă pentru o soluție de încheiere a conflictului după preluarea mandatului său, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să colaboreze cu Kievul la un „memorandum” care să stabilească condițiile unui acord de pace.









