ActualitateSocial

Percheziție la domiciliul unui bărbat, suspectat de agresiune sexuală asupra fiicei sale vitrege

Comunicat:  „poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în județul Buzău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, corupere sexuală a minorilor (două acte materiale), racolarea minorilor în scopuri sexuale și violență în familie.”

La data de 22 mai 2025, anchetatorii au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că nepoata sa, o minoră de 14 ani, ar fi fost victima unor infracțiuni comise de tatăl ei vitreg.

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2020 – 2024, bărbatul în vârstă de 38 de ani, i-ar fi trimis minorei, prin intermediul unei platforme de mesagerie online, mai multe fotografii explicite, având conotații sexuale. De asemenea, din activitățile specifice efectuate, s-a mai stabilit că, în această perioadă, în mai multe rânduri, bănuitul ar fi atins-o pe minoră în zonele intime și ar fi determinat-o pe aceasta să recurgă și ea la astfel de gesturi”.

Bărbatul a fost dus la audieri și a fost reținut pentru 24 de ore. Mediafax

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button