ActualitatePolitică

Simion și Nicușor Dan, viziuni opuse despre reforma Justiției: de la combaterea corupției la reînființarea secției speciale

Într-o dezbatere organizată de Euronews, candidații George Simion și Nicușor Dan și-au prezentat punctele de vedere asupra independenței și reformei din sistemul de justiție din România, evidențiind diferențe majore de viziune.

Nicușor Dan a subliniat necesitatea reducerii presiunii asupra parchetelor și a concentrării acestora pe marile dosare de corupție, adesea neglijate în ultimii ani. Printre domeniile vizate a enumerat evaziunea fiscală, mafia imobiliară, exploatările forestiere ilegale și traficul de droguri.

„Inspecția Judiciară nu își îndeplinește corect rolul de control intern. Există suspiciuni de părtinire chiar și în interiorul sistemului judiciar. Este nevoie de criterii transparente pentru promovarea magistraților și ocuparea funcțiilor de conducere”, a declarat Nicușor Dan.

La polul opus, George Simion a reiterat sprijinul pentru reînființarea secției speciale pentru investigarea magistraților, susținând că actualul sistem nu asigură responsabilizarea acestora.

„Justiția a fost folosită pentru a bloca proiecte economice strategice pentru România. Românii se pierd în birocrația tribunalelor, iar magistrații nu răspund pentru greșelile lor. Susținem o secție specială dedicată exclusiv investigării faptelor comise de judecători și procurori”, a afirmat liderul AUR.

Divergențele dintre cei doi candidați reflectă priorități diferite privind funcționarea Justiției, între accentul pus pe combaterea corupției sistemice și nevoia de responsabilizare internă a magistraților.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button