Incendiu la Spitalul din Rădăuți – Fumul a provocat panică, dar nu au fost victime

Un incendiu a izbucnit duminică la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, iar fumul a invadat mai multe spații tehnice și holuri ale unității medicale, provocând o panică temporară.
Incidentul a fost cauzat de un scurtcircuit în izolația cablurilor electrice din tavanul unui grup sanitar, conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, aflat la fața locului pentru predarea unui pacient, a intervenit rapid, utilizând stingătoare pentru a limita extinderea incendiului. Pompierii militari s-au deplasat imediat la spital, localizând și stins focul înainte de a se extinde.
În sprijinul echipajului SMURD, au intervenit și două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți.
Potrivit ISU, nu au fost înregistrate victime, iar fumul a inundat doar spațiile tehnice și holurile, motiv pentru care nu a fost necesară evacuarea pacienților. Pompierii au folosit ventilatoare pentru a ventila spațiile afectate de fum, iar activitatea Centrului de Primiri Urgențe a fost reluată în siguranță.
Sursa foto: facebook









